Local

Un DJ din Iași și prietena lui, săltați din cauza drogurilor! Cei doi au fost duși la audieri după perchezițiile efectuate de polițiști! Ce au descoperit anchetatorii în casele celor doi! GALERIE FOTO / VIDEO

Publicat: 15 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un DJ din Iași și prietena lui săltați din cauza drogurilor Cei doi au fost duși la audieri după perchezițiile efectuate de polițiști Ce au descoperit anchetatorii în casele celor doi GALERIE FOTO  VIDEO
Imagini surprinse de anchetatorii DIICOT la perchezițiile efectuate în Iași și Bârnova

Un cunoscut DJ din Iași și prietena lui au ajuns în vizorul procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. În urmă cu două seri, polițiștii de la BCCO au efectuat o serie de percheziții în mai multe locuri din Iași și Bârnova. Anchetatorii aveau informații că cei doi tineri dețin substanțe interzise

Un cunoscut DJ din Iași și prietena lui au fost săltați de polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO). Vlad Pleșoianu și Sabina Cercel au fost duși la audieri. Aceștia sunt suspectați că aveau substanțe interzise.
Totul a izbucnit după ce anchetatorii au primit o informație privind modul în care ajungeau droguri în unele cluburi din Iași. Așadar, oamenii legii au declanșat o anchetă și au ajuns la cei doi tineri.

Percheziții efectuate de polițiști în Iași și Bârnova

În urmă cu două seri, polițiștii din cadrul BCCO Iași au descins în mai multe locuri. Anchetatorii au efectuat percheziții la suspecți de trafic de droguri. Potrivit oamenilor legii, au fost vizate mai multe locuri din municipiul Iași, dar și din comuna Bârnova.
Așadar, polițiștii de la BBCO Iași, sub coordonarea procurorilor DIICOT, îi vizau în cadrul anchetei pe cei doi tineri. În urma perchezițiilor efectuate în Iași și în comuna Bârnova, polițiștii de la BCCO au ridicat mai multe mijloace de probă. Oamenii legii au descoperit canabis și MDMA. În plus, polițiștii ieșeni au găsit și o importantă sumă de bani. Ulterior, cei doi tineri au fost duși la audieri, la sediul DIICOT Iași. Aceleași surse au afirmat că drogurile erau date unor cunoscuți din cluburile din Iași.

Cei doi suspecți au fost încătușați

Procurorii din cadrul DIICOT Iași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a celor doi tineri, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, în baza aceleași rezoluții infracționale, unul dintre inculpați s-a aprovizionat, de la celălalt inculpat, cu droguri de risc și mare risc, pe care, ulterior, le-a comercializat către consumatori de pe raza județului Iași. Pe 13 ianuarie 2021, ofițeri de Poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat două percheziții domiciliare, în județul Iași, în urma cărora au fost ridicate diverse cantități de droguri de risc (canabis), droguri de mare risc (MDMA), sume de bani susceptibile a proveni din traficul de droguri de mare risc si alte bunuri care ar avea legătură cu activitatea infracțională”, au declarat ieri procurorii DIICOT Iași.

Anchetatorii au adăugat că cei doi tineri urmează să fie prezentați în fața magistraților din cadrul Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

„Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor ieșeni. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție”, au încheiat reprezentanții DIICOT Iași.

Tot mai multe cantități de droguri, descoperite în Iași

De altfel, în ultimele luni, tot mai multe rețele de trafic de droguri au fost descoperite în județul Iași. Astfel, în urmă cu mai puțin de o lună, anchetatorii au descins la mai mulți suspecți. Polițiștii BCCO și procurorii DIICOT Iași au desfășurat o acțiune pentru combaterea traficului de droguri de risc, respectiv canabis.
La mijlocul lunii decembrie 2020, anchetatorii au efectuat cinci percheziții domiciliare în județul Iași, într-un dosar de trafic de droguri de risc. Polițiștii ieșeni au precizat că, în urma perchezițiilor, au fost ridicate 1,8 kilograme de substanță vegetală, 60.000 de lei, 5.000 de euro, dar și o armă neletală. La acea dată, o persoană a fost dusă la audieri.

Adauga un comentariu