Deputatul Partidului Social Democrat, medicul Alexandru Rafila, a menţionat ca cel mai bine ar fi ca elevii să fie testaţi pentru depistarea virusului COVID-19 cel puțin o dată pe săptămână, în unităţile de învăţământ.
Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii susține faptul că această testare în şcoli ar trebui să aibă rol de screening. Mai mult decât atât, Alexandru Rafila spune că, în prezent, există doar trei lucruri care ar trebui făcute astfel încât să nu apară focare de infectare în școli.
„În primul rând, adulții care trăiesc împreună cu copiii, părinții sau alte rude apropiate, ar trebui să fie vaccinate, asta e o măsură care previne îmbolnăvirea copiilor și sigur, dacă există copii cu vârsta mai mare de 12 ani în familie, e bine să fie vaccinați și ei”, spune dr. Alexandru Rafila.
Cazurile de infectare, depistate cu testarea elevilor o dată pe săptămână în şcoli
Dr. Rafila este de părere pe lângă vaccinare, cea de-a doua măsură este legată de testarea măcar o dată pe săptămână a copiilor în unităţile de învăţământ, care ar detecta preventiv anumite cazuri de infectare, iar acest lucru trebuie organizat de către Ministerul Educației şi Cercetării.
„Nu trebuie să ne gândim la lucruri extrem de birocratice, dimpotrivă, trebuie să fie o testare de screening, adică de depistare, care ulterior, dacă de exemplu un test este pozitiv, poate fi confirmat într-un laborator, nu e nici un fel de problemă, dar lucrul ăsta trebuia organizat în timpul verii, acum până îl organizăm, se termină valul pandemic”, mai spune medicul.
Alexandru Rafila: „Aerisirea claselor în pauze”
În altă ordine de idei, medicul Alexandru Rafila susține că aerisirea regulată a claselor este esenţială.
„Cel de-al treilea lucru este bineînțeles legat de respectarea măsurilor din școală, de distanțare, în măsura posibilului. Eu nu sunt îngrijorat de exemplu de îmbolnăvirea copiilor de către cadrele didactice, chiar dacă sunt nevaccinate, pentru că acolo există o anumită distanțare, atât cadrele didactice cât și copiii poartă mască, deci riscurile de îmbolnăvire sunt mai mici. În plus, un lucru care este esențial și care este recomandat cu tărie și de OMS și de Centrul European de Control al Bolilor, este aerisirea foarte bună a claselor în pauze”, a concluzionat medicul Alexandru Rafila.
La apariția unui caz de Covid-19 într-o clasă se suspendă cursurile pentru 14 zile
Conform prevederilor Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, sunt stipulate o serie de pași de urmat dacă într-o clasă/școală apare un caz pozitiv la un elev sau la un cadru didactic.
„La apariția unui caz pozitiv într-o clasă, cursurile se suspendă pentru 14 zile la propunerea consiliului de administrație al școlii respective și doar în cazul clasei de elevi în care a fost confirmată prezența infecției.
Cursurile pentru grupa suspendată se pot relua cu prezența fizică a elevilor după a opta zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care se testează și rezultatul este negativ. Până la efectuarea testului, elevii continuă orele în regim on-line. Elevii care nu se prezintă la testare, vor relua cursurile cu prezența fizică după 14 zile de la suspendarea acestora.
Excepție: elevii claselor VII – XII/XIII vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și elevii care au fost confirmați pozitiv pentru infecția în ultimele 180 de zile, dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezența fizică”, potrivit autorităților.
De asemenea şi ministrul Educației, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, a transmis că elevii şi cadrele didactice vor fi testate în cazul în care este necesar.