Actualitate

Marcel Ciolacu, declarații de ultimă oră: „Rezultatele votului de ieri ne arată că PSD este pe drumul cel bun” – VIDEO

Publicat: 28 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Marcel Ciolacu declarații de ultimă oră Rezultatele votului de ieri ne arată că PSD este pe drumul cel bun - VIDEO
Președintele PSD, Marcel Ciolacu

Președintele social-democrat, Marcel Ciolacu, susține că formațiunea pe care o conduce a câștigat alegerile locale la nivel național, asta pentru că s-au obținut cele mai multe Consilii Județene și s-au câștigat cele mai multe primării.

”Rezultatele votului de ieri ne arată că PSD este pe drumul cel bun. România are nevoie la o alternativă la ceea ce este astăzi. Democrația din România are nevoie de un partid de stânga modernă.

În acest moment, PSD are cel mai mare număr de CJ-uri, respectiv 20 de CJ-uri. Avem cel mai mare număr de primari din România. Procesul de reconstrucție internă a dat rezultate. PSD trebuie să se deschidă către exterior. Persoanele anchilozate prea mult timp în anumite funcții, fie că a fost vorba de PSD, fie că a fost vorba de PNL, au fost sancționate de români. Acest rezultat ne dă speranța că vom avea un rezultat politic mult mai bun la alegerile parlamentare.”, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu anunță o analiză la Partidul Social Democrat

Social – democrații vor analiza eșecurile de la alegerile locale 2020. Marian Oprișan a pierdut Consiliul Județean Vrancea, după două decenii de ani. Ciolacu afirmă că pesediștii vor căuta soluții și vor analiza rezultatele de la alegerile locale.

„Vom avea o analiză în structurile interne ale partidului și vom lua decizii. Mi se pare corect ca aceste discuții să le am cu colegii și deciziile să se ia la partid”, a declarat Ciolacu.

Marcel Ciolacu îi oferă Gabrielei Firea un post de parlamentar PSD

Liderul grupării, Marcel Ciolacu, a declarat luni, 28 septembrie 2020, faptul că și-ar dori ca Gabriela Firea să candideze la parlamentare.

„Mi-aş dori ca dna Firea să candideze pentru un post în Parlamentul României. Consider ca dna Firea trebuie să fie în linia întâi a PSD”, a declarat Marcel Ciolacu.

Înainte să ajungă primar PSD în Capitală, Gabriela Firea a fost senatoare PSD timp de un mandat.

Marcel Ciolacu, despre Vasile Dâncu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, l-a atenționat în public pe profesorul Vasile Dâncu că trebuie să se ocupe mult mai bine de situația partidului în zona Transilvaniei, unde social-democrații au pierdut foarte multe orașe.

„Lista votată la CGMB este votată de către bucureșteni. Am luat o hotărâre foarte clară: ca fiecare organizație să aibă posibilitatea de a decide. Acesta este un drept, dar și o obligație.

Nu am avut un scor bun pe Ardeal, iar Dâncu are o provocare într-un timp foarte scurt. E o responsabilitate a întregului partid”, a spus Marcel Ciolacu, în cadrul unei conferințe de presă.

La Cluj, de pildă, Primăria și Consiliul Județean au fost câștigate de PNL. De asemenea, tot în județ PNL a câştigat primăriile din 59 de comune şi oraşe clujene din totalul de 81, precum şi toate primăriile de municipii şi oraşe.

Ce a discutat președintele PSD cu Robert Negoiță la sediul formațiunii

Liderul PSD Marcel Ciolacu a transmis că a discutat cu Robert Negoiță, care a fost reales la Primăria Sectorului 3. Ciolacu spune că nu l-a invitat pe Negoiță să revină în PSD.

„Nu am avut discuții politice cu Robert Negoiță, am avut o discuție ca între doi prieteni. Creionați o competiție între Robert Negoiță și Gabriela Firea care nu există”, a spus Ciolacu.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunțat luni, întrebat de ce Gabriela Firea nu a fost aseară la sediul PSD din Kiseleff, că el i-a recomandat acesteia să rămână alături de staful de campanie. Totodată, el s-a declarat ferm convins că Firea va susține o declarație de presă.

„Suntem ferm convins că va face acest lucru (c.n. o declarație de presă). Nu am avut o discuție. Vreți să răspund în locul doamnei Firea? Eu am felicitat-o pentru campanie ei și pentru faptul că și-a asumat o candidatură singură împotriva tuturor”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu, despre Marian Oprișan

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ca la alegerile locale au fost „sancţionate” de electorat „persoanele anchilozate de prea mult timp în anumite funcţii publice”.

„Procesul de reconstrucţie internă a dat roade în acest moment. PSD trebuie să se deschidă. Persoanele anchilozate de prea mult timp în anumite funcţii publice, indiferent dacă au fost din partea PSD sau din partea PNL, au fost sancţionate de către romani. Romanii au întotdeauna dreptate. Şi acest lucru trebuie să ne fie calea atât pentru PSD cât şi pentru alte partide”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă se referă la Marian Oprișan, care a pierdut șefia CJ Vrancea după 20 ani de conducere, liderul PSD nu e negat, ci a spus că s-a referit „în primul rând” la Nicolae Robu care a pierdut primăria Timișoarei după două mandate.

Adauga un comentariu