Mesajul Andreei Berecleanu, după ce s-a aflat că nu va mai prezenta Observatorul de la ora 19. Începând din această primăvară, Alessandra Stoicescu va fi la pupitrul știrilor, de luni până vineri, la Antena 1. Vestea că Andreea Berecleanu nu va ma prezenta Observatorul de la ora 19 a căzut ca un trăsnet. Prezentatoarea TV a transmis un mesaj pe conturile sale de socializarea în care le-a mulțumit telespectatorilor, mărtursisindu-le că viața trebuie să-și urmeze cursul. Totuși, Andreea Berecleanu a ales să nu vorbească despre motivele plecării sale.
„Am stat 17 ani in Antena 1 pentru ca nu am fost constransa in vreun fel. Astazi drumurile noastre se despart. Nu voi accepta situatii impuse. Sunt prezentator de stiri de 27 de ani, sunt un jurnalist respectat atat de colegii de breasla cat si de catre public tocmai pentru ca nu am dezamagit, sunt un om corect si onest. Pot sa dau si amanunte despre alegerea mea de a pleca dar cred ca viata trebuie sa-si urmeze cursul, la fel si profesia mea. Voi fi alaturi milioanelor de oameni cu dragoste si respect mereu, sub diferite forme, si va multumesc pentru toti acesti ani.
Multi dintre voi, asa cum mi-ati spus oficial pe retelele mele de Social Media sau in studiile de piata, dar si pe strada, fata in fata, ma considerati un prieten al familiei dv si un jurnalist cu credibilitate. Ba mai mult, aceia dintre dv care nu erati telespectatori ai Antena 1, ati ales Observatorul de dragul meu. Aceasta incredere inseamna enorm pentru mine. Asa cum nu ma dezic de principiile mele, nu ma voi dezice nici de voi! Ne vom intalni, cu siguranta! Cu dragoste, a voastra, Andreea ❤️”, a fost mesajul publicat de Andreea Berecleanu.
Alessandra Stoicescu este cea care va prezenta Observatorul de la ora 19.
“Într-o perioadă cu schimbări majore în viața mea, pe care le-am primit cu bucuria matură a mamei și a femeii împlinite din toate punctele de vedere, a venit și propunerea Antenei 1 de a prezenta Observatorul de la ora 19.00, unde timp de 16 ani am avut cele mai puternice experiențe din cariera mea de jurnalist. Parcă nici nu am lipsit de acolo, atât de firesc mi se pare să prezint Observatorul.
Și nu e vorba doar de prezentarea celui mai important jurnal de știri al Antenei 1, ci de uriașa muncă de echipă din spate, unde abia aștept să pun amprenta experienței mele și de a face parte din cel mai important și mai complex proiect media al momentului. Un proiect în care, fără să uite o secundă de cei 26 de ani de când este pe piață, de tradiția pe care o are în spate, Observatorul face un salt imens spre viitor”, a declarat Alessandra Stoicescu.