Titlurile zilei

O puștoaică de 14 ani, molestată de un fost candidat PSD la Consiliul Local! Presupuneri îngrijorătoare: ar mai fi și alte victime agresate sexual de individ (EXCLUSIV)

Publicat: 18 apr. 2022
_____ Vizualizări 3 Comentarii
O puștoaică de 14 ani molestată de un fost candidat PSD la Consiliul Local Presupuneri îngrijorătoare ar mai fi și alte victime agresate sexual de individ EXCLUSIV
O puștoaică de 14 ani a fost agresată sexual de un individ în vârstă de 56 de ani

O puștoaică de 14 ani a fost agresată sexual de un individ în vârstă de 56 de ani. Ciudat este că bărbatul ar fi agresat-o și în urmă cu 2 ani, însă abia acum povestea a ieșit la iveală. La finele săptămânii trecute, Neculai Stan a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de agresiune sexuală

O puștoaică în vârstă de 14 ani a fost agresată sexual de un individ din Ciurea. Puștoaica i-ar fi povestit mamei sale prin ce a trecut, iar femeia a mers la Poliție și a povestit prin ce a trecut fiica ei. Asta s-a întâmplat pe 1 aprilie 2022. De atunci, polițiștii au deschis un dosar penal și au făcut verificări. În weekendul trecut, presupusul agresor a fost arestat.

„Pe data de 1 aprilie 2022, agenții din cadrul Postului de Poliție Rurală Ciurea au fost sesizați de o femeie despre faptul că fiica ei, în vârstă de 14 ani, a fost agresată sexual de un consătean. Din cercetări a rezultat faptul că bărbatul de 56 de ani, în anul 2020, precum și în februarie 2022, ar fi agresat sexual minora. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală. Pe baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pe data de 16 aprilie 2022 de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași, iar, la aceeași dată, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și instanței, aceasta din urmă dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile”, a precizat ieri Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

O puștoaică de 14 ani, molestată de un fost candidat PSD la Consiliul Local. Neculai Stan, arestat preventiv

Sâmbătă, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis propunerea făcută de anchetatori pe numele lui Neculai Stan.

„Instanța admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul ce îl privește pe inculpatul Neculai Stan, pentru săvârșirea a două infracţiuni de agresiune sexuală. Dispune arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta fiind deja contestată de către Neculai Stan.

Așadar, acum urmează ca magistrații de la instanța superioară să stabilească în această săptămână ce se va întâmpla în continuare cu individul acuzat de agresiune sexuală. Surse judiciare au precizat că Neculai Stan a fost trecut pe lista PSD de candidați la funcțiile de consilieri locali din comuna Ciurea. De asemenea, acesta a deținut și un magazin, pe care, între timp, l-a închis. Acum, el ar fi angajat în cadrul școlii din localitate. Aceleași surse au afirmat că ar mai putea fi victime în acest caz, urmând a se stabili în curând acest lucru. La audieri, Neculai Stan nu ar fi vrut să declare nimic. În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

Rămâne de văzut cum o puștoaică de 14 ani a putut fi agresată de două ori de același individ, fără ca cineva să intervină.

Comentarii
Adauga un comentariu