Cancan ultimă oră

Patru oameni din Vaslui au „revendicat” același cățel, pentru a-și motiva ieșirea din casă

Publicat: 28 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Patru oameni din Vaslui au revendicat același cățel pentru a-și motiva ieșirea din casă

Distanțarea socială impusă prin ordonanță militară duce și la situații hilare, iar una dintre acesta s-a petrecut la Vaslui. Totul a plecat de la ieșirea din casă, firește, motivul fiind… plimbarea cățelului.

Nimic anormal, chiar sunt permise astfel de scurte ieșiri în jurul blocului, autoritățile informând în acest sens. Dar ce te faci, polițist fiind, atunci când te întâlnești cu patru cetățeni care revendică același cățel. Patrupedul a avut răbdare să fie tranșată situația, polițiștilor și militarilor prezenți la fața locului nevenindu-le să creadă ceea ce auzeau.

Bineînțeles, mai râdem, mai glumim, cum se spune de foarte multe ori, dar în plină epidemie de coronavirus sunt, totuși, destui români care tratează cu periculoasă superficialitate pericolul infectării cu CoVid-19. Și astfel se poate ajunge la cazuri grave, iar în România au fost deja înregistrate din ce în ce mai multe cazuri de infecție cu noul coronavirus.

Reacția internauților a fost pe măsură: „Închiriez cățel, pentru a evita neplăcerile din poză. 50 ron / 30 minute. Mulţumesc! Le mai dau eu indicii unde găsesc căței gratis şi poate și adoptă câte unul. Să meargă la adăpost să ia un câine sunt acolo toate rasele, săracii au nevoie de stăpân şi o bucată pâine”, au fost doar câteva dintre comantariile postate pe pagina de Facebook a grupului „Eşti din (judeţul) Vaslui dacă…”

Adauga un comentariu