Economic Local

Prețul pâinii a explodat la Iași! Marii jucători de pe piață dau vina pe scumpirea materiilor prime

Publicat: 13 apr. 2022
Alt text: franzela feliata pe un fund de lemn si un spic de grau alaturi
Prețurile la produse de panificație se majorează alarmant

Marii producători de produse de panificație din Iași se plâng de instabilitatea economică și creșterile de tarif pentru materii prime. Prețul pâinii a explodat la Iași, iar cei mai afectați sunt oamenii de rând.

Marii jucători de pe piața panificației din Iași cresc prețurile produselor dând vina pe costurile materiilor prime. Prețul pâinii a explodat și cei mai afectați sunt cumpărătorii.

O franzelă albă de 300 de grame a ajuns să coste în jur de 3 – 5 lei în unele magazine, iar viitorul nu pare să rezerve ieftiniri, ci mai multe scumpiri.

grau si spice de grau pe o masa maro de lemn, langa un sac
Grâul și făina sunt principalele materii prime ale căror prețuri s-au dublat

De ce prețul pâinii a explodat la Iași?

raftul de paine al unui magazin
Majorarea prețurilor pentru materii prime se vede direct la rafturile magazinelor

Conform reprezentanților marilor companii de panificație din Iași, prețul pâinii și al produselor de panificație a crescut ca rezultat al instabilității economice prin care trece România.

Printre cei mai importanți factori care au influențat prețul de la raft al pâinii sunt materiile prime ( făină, drojdie, sare) și materiile de producție (energie electrică, gaz, ambalaje).

De asemenea costul este influențat de instabilitatea prețurilor carburanților, care sunt la un nivel istoric.

„Toate costurile au crescut. Prețul pentru combustibili, materii prime, drojdia de panificatie, sarea, toate materialele auxiliare, ambalajele, au avut creșteri masive de preț. În zona de ambalaje, am avut creșteri până în 20 %. Toate serviciile cu care lucrăm au avut majorări de prețuri, începând cu firmele de pază, transport și depozitare. Și-au modificat tarifele odată cu modificarea salariului minim și majorarea prețurilor combustibililor“, a declarat Cristina Potolincă, director executiv Panifcom.

 o lingura de lemn cu drojdie uscata
Drojdia de panificație și ambalajele s-au scumpit de asemenea

Războiul din Ucraina influențează masiv prețurile alimentelor

 mai mmulte sticle de ulei cu capac galben
Uleiul a ajuns să coste în unele magazine și 10 lei per litru

Un alt factor de importanță masivă este efectul conflictului armat din Ucraina, care a creat creșteri de prețuri în toate categoriile economice.

Prețul grâului este cu 50% mai mare decât cel din luna septembrie 2021.

„Materiile prime, energiile, transportul, toate au crescut. Când vine un plic, ne facem curaj să îl deschidem. Prețul grâului s-a dublat, gazul la fel, ambalajele, uleiul e 10 lei litrul. Prețurile au crescut enorm și nu știm dacă se vor opri aici. Grâul are 10 cm, în loc de măcar 20-25, ca în anii trecuți. Marii producători mai aduceau grâu și din afară. În Ucraina e războiul și nu se mai importă de acolo. În toamnă nu știm ce vom face, nu avem cum să ne facem un plan pe următoarele luni, se schimbă prețurile de la o săptămână la alta. Singura parte bună e că nu se mai face risipă, nu-și mai permit oamenii”, a declarat Sebastian Luzic, directorul companiei TAC-TAC.

Pe lângă grâu, o altă resursă care a suferit o majorare importantă este uleiul, prețul unui litru de ulei ajungând să fie dublu față de sfârșitul anului 2021.

Prețurile de ambalare și transport de asemenea au fost majorate, rezultatul fiind ca prețul unei franzele albe de 400 de grame să depășească în unele magazine 4 lei.

Producătorii importanți de pe piața ieșeană de panificație resimt din greu instabilitatea economică. Prețul pâinii a explodat ca urmare a creșterilor din toate domeniile de producție a materiilor prime. Cea mai importantă creștere este cea a prețului grâului, fiind urmată îndeaproape de prețul la gaze naturale și combustibil.




Adauga un comentariu