Local

Primăria Iași vinde spațiile comerciale de la parterul blocurilor și concesionează mai multe loturi de teren din oraș

Publicat: 25 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Primăria Iași vinde spațiile comerciale de la parterul blocurilor și concesionează mai multe loturi de teren din oraș
Primăria Iași vinde mai multe spații comerciale de la parterul blocurilor și concesionează mai multe terenuri

Primăria Iași va vinde în cadrul unor licitații publice mai multe spații comerciale aflate la parterul blocurilor și totodată va concesiona loturi de teren situate în diverse zone ale orașului. Procedurile programate la începutul lunii septembrie sunt realizate de Direcția Fond Locativ din cadrul Primăriei Iași

Primăria Iași a inițiat o serie de proceduri de licitație publică pentru vânzarea mai multor spații comerciale și concesionarea unor loturi de teren deținute de municipalitatea ieșenă. Este vorba în special despre spații comerciale aflate la parterul blocurilor de locuințe și parcele de teren aflate la intersecția unor străzi din cartierele orașului.
Astfel, Direcția Fond Locativ din Iași a inițiat procedura de licitație publică pentru vânzarea mai multor bunuri imobile. Astfel, este oferit spațiul comercial din strada Carpați, nr. 12, bloc 912, sc. A, parter, cu suprafața utilă de 38,50 mp și teren aferent cu suprafață de 6,99 mp.

De asemenea, este scos la vânzare terenul din strada Nicoriță, intersecție cu strada Vasile Lupu, în suprafață de 124 mp. La licitație este oferit inclusiv terenul situat în strada I. Mironescu, în suprafață de 23 mp. De asemenea, Primaria Municipiului Iași organizează o licitație publică pentru vânzarea terenului în suprafață de 42 mp situat în Iași, strada Lascăr Catargi nr. 20.

Direcția Fond Locativ din cadrul Primăriei Iași se ocupă de vânzarea spațiilor și a terenurilor

Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor a fost fixată la 9 septembrie 2020, ora 11:00, la sediul primăriei Municipiului Iași. „Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire se face la cerere, la Direcția Exploatare Patrimoniu, Serviciul Administrare Spații Comerciale, Terenuri și Alte Bunuri. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, este 38 lei/exemplar, ce se achită la casieria Direcției Exploatare Patrimoniu”, precizează reprezentanții Primăriei Iași.

Direcția Fond Locativ din cadrul Primăriei Iași a inițiat și o procedură de licitație publică pentru concesionarea terenului situat în Iași, str. Pantelimon Halipa, nr. 11Z, care este în suprafață 180 mp. De asemenea, pe 27.08.2020, este organizată o licitație pentru închirierea apartamentului nr. 9 din șoseaua Nicolina nr. 107, bl. 1004, tronson II, etaj 3.

La Aroneanu se concesionează un teren pentru construirea unei baze de agrement și înființare fermă de animale

Pe raza comunei Aroneanu vor fi organizate la începutul lunii septembrie, mai precis în data de 04.09.2020, o serie de licitații publice pentru închirierea containerelor situate în incinta Primăriei Aroneanu pentru funcționare cabinet veterinar și farmacie veterinară. Totodată, Comuna Aroneanu organizează o licitație publică deschisă pentru concesionarea suprafeței de teren de 14.333 mp în vederea construirii unei baze de agrement cu unități de cazare și restaurant, înființare fermă de animale și desfășurare de activități educativ-recreative.

Adauga un comentariu