Stiri si curiozitati

Schimbarea la Față, 2022: Ce înseamnă și de ce o sărbătorim

Publicat: 28 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Schimbarea la Față 2022 Ce înseamnă și de ce o sărbătorim
Schimbarea la Față (2022) se sărbătorește, ca în fiecare an, pe data de 6 aprilie.

Schimbarea la Față (2022) se sărbătorește, ca în fiecare an, pe data de 6 aprilie. Sute de credincioși de peste tot din țară merg la biserică pentru a asculta slujba. Schimbarea la Față mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Pobrojenia, Probojeni sau Obrejenia. Toate aceste denumiri provin de la termenul „preobrajenie” care poate însemna „vechi” și „transfigurat”.

Această sărbătoare pică în postul Adormirii Maicii Domnului, și este singura în care se oferă dezlegare la pește. În plus, aceasta marchează ziua în care se începe tranziția dintre vară și toamnă.

iisus inconjurat de apostoli
Schimbarea la Față mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Pobrojenia, Probojeni sau Obrejenia.

De ce îi spunem „Schimbarea la Față”

Schimbarea la Față a Domnului se sărbătorește încă din secolul al IV-lea. Atunci, Sfânta Împărăteasă Elena a întemeiat o biserică pe Muntele Tabor. În mod oficial, această sărbătoare a fost trecută în documente abia la începutul secolului al V-lea.

Muntele Tabor este locul în care s-a întâmplat minunea care ne face să o sărbătorim și în ziua de astăzi. Se spune că în acel loc Iisus Hristos și-a arătat partea dumnezeiască. Până atunci, apostolii îl vedeau de Iisus ca un simplu om.

Povestea ne zice cum în timp ce Iisus se ruga pe Muntele Tabor, apostolii au fost luați prin surprindere de o lumină caldă care venea dinspre fața Mântuitorului. Atunci, hainele I s-au făcut albe precum zăpada, iar fața îi strălucea. În acel moment, apostolii au înțeles că omul din fața lor este cu adevărat Mântuitorul, Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu.

Cuvintele exacte ale evanghelistului Matei au fost următoarele:

„Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.”

iisus hristos care se roaga
Schimbarea la Față a Domnului se sărbătorește încă din secolul al IV-lea.

Pe lângă această poveste, există cunoscuta și adorata icoană a Schimbării la Față a Domnului. Această icoană ne poate spune la fel de multe ca și istorisirea în sine, dacă nu chiar mai mult. Ne este reprezentată vizual scena Schimbării la Față în care Iisus de află în mijloc, purtând un veșmânt alb. La picioarele acestuia, se află ucenicii Petru, Iacob și Ioan, dar și cei doi proroci ai Vechiului Testament, Ilie și Moise. Se spune că Mântuitorul a vorbit cu cei doi despre suferința și moartea pe care avea s-o întâlnească la Ierusalim.

Prima icoană pictată de un iconograf trebuie să fie icoana Schimbării la Față pentru ca lumina pe care au văzut-o apostolii să-i facă inima să strălucească de Slava Mântuitorului.

icoana schimbarea la fata
Această icoană ne poate spune la fel de multe ca și istorisirea în sine, dacă nu chiar mai mult.

Schimbarea la Față, 2022: Tradiții și superstiții

În popor, se spune că până și vremea se schimbă începând cu această zi. Fiecare zonă își are propriile obiceiuri legate de această mare sărbătoare. De exemplu, în Rusia se face pomenirea adormiților, iar în alte zone se pot aduce struguri care sunt dați de pomană celorlalți credincioși.

La noi în țară există tot felul de superstiții din care au luat naștere niște reguli stricte. Acestea sunt respectate și în ziua de azi, de către majoritatea oamenilor cu frică de Dumnezeu. De exemplu, se spune că cei care spală haine în această zi vor avea păduchi, iar celor care-și spală părul, nu le va mai crește deloc.

Există și reguli benefice societății, precum interzicerea implicării în diferite certuri. Cei care totuși se vor certa sau vor fi certați, vor face asta tot restul anului. Cei ce se roagă să scape de un necaz sau de vreo suferință, vor fi cu siguranță iertați și ajutați. Iar gravidele care țin post vor avea parte de un copil sănătos și de o naștere ușoară.

Toți credincioșii așteaptă cu nerăbdare să vadă ce le va aduce Schimbarea la Față, 2022. Aceasta este printre cele mai importante sărbători, care a dovedit neamului omenesc apartenența lui Iisus la divinitate.

icoana schimbarea la fata
În popor, se spune că până și vremea se schimbă începând cu această zi.

Sfântul Anton

Adauga un comentariu