Actualitate

Senatorul Vasile Toma: Guvernul PNL= Pentru câștigarea alegerilor, sacrificăm orice, oricum și pe orice roman care nu ridica osanale “galbene” (P)

Publicat: 14 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Senatorul Vasile Toma Guvernul PNL Pentru câștigarea alegerilor sacrificăm orice oricum și pe orice roman care nu ridica osanale galbene P
Senatorul ieşean, Vasile Toma

Senatorul Vasile Toma a declarat „Esti dascăl in localitate care nu are primar galben? Esti Parinte de copil care nerge la scoala intr-o localitate care nu are primar penelist?”

“GHINION”!
Azi, în ziua în care întreaga lume este preocupată de începerea noului an școlar din care PNL a făcut o mascaradă sinistră și un dezastru național, prin Hotărârea de Guvern privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități administrativ-teritoriale s-a alocat suma de suma de 1.339.978 mii lei pentru echilibrarea bugetelor locale.
DAR, primăriile PNL (!!!) au primit sume consistente între 700 și 900 de mii de lei, în timp ce restul de primării, indiferent de mărimea lor, fie ele reprezentate de primari PSD sau de oricare altă culoare politică, au primit un sfert din sumele alocate celor ale căror primari sunt din PNL.

Criteriul de alocare?!

Unul din ultimele tunuri de susținere a primarilor PNL, care au nevoie să amăgească un electorat devenit ținta lor de atac și dezinformare.
Mii de copii, profesori și părinți din toate localitățile județului Iași și din întreaga Românie sunt sacrificați cu nepăsare și un cinism ce ne amintește de cele mai triste și grotești perioade ale istoriei de către un Guvern pentru care singura moralitate se ridica la principiul „scopul scuză mijloacele”!
De saptamani intregi, la Guvern, este cod roșu de Ordonanțe și Hotărâri de Guvern! Zeci de OUG-uri și HG-uri au fost date și continuă să fie emise pe bandă rulantă într-un singur scop: câștigarea alegerilor de către PNL.

Nu contează cine este sacrificat în aceste alegeri transformate de către PNL în câmp deschis de luptă de o josnicie fără precedent. Nu contează câte găuri se mai dau într-un buget și așa secătuit care trăiește din împrumuturi antamate pe generații. Nu contează nimic! Guvernul PNL este decis să nu-i stea nimeni în cale. Guvernul PNL este mai presus de orice regulă și lege. Guvernul PNL este însăși legea. Iar legea este făcută în așa fel încât toată infrastructura de partid și toți primarii PNL să primească cât mai multă susținere pentru ca acest partid să-și adune voturile bazate pe minciună și manipulare grosolane care sfidează și ultima fărâmă de decență.

Doamnelor și domnilor din Guvernul PNL, ceea ce faceți reprezintă unul dintre cele mai mari abuzuri. Nu vă aflați la guvernare pentru a vă finanța membrii de partid. Nu vă aflați la guvernare pentru a face din bugetul de stat pușculiță electorală. Iar dacă aveți cumva impresia că prin aceste manevre atât de cinice puteți păcăli o populație pe care vreți să o transformați în masă de manevră, vă înșelați amarnic. De această dată, „după mine potopul” nu se mai aplică. Veți cădea singuri în propria capcană pe care vreți să le-o întindeți românilor!”, a declarat Vasile Toma, senator ieșean.

Adauga un comentariu