Sport

Simona Halep, după victoria de la Cincinnati: „A fost greu, mai ales după o lungă pauză”

Publicat: 17 aug. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Simona Halep după victoria de la Cincinnati A fost greu mai ales după o lungă pauză
Simona Halep

Marți seară, 17 august, Simona Halep a declarat că meciul cu poloneza Magda Linette, din primul tur de la Cincinnati, a fost greu. Astfel, ea se bucură că a reuşit să obţină prima victorie de după accidentare.

„A fost greu, mai ales după o lungă pauză. Şi ea a jucat solid, a fost greu să returnez mingea. Mă bucur că am câştigat primul meu meci după revenire. Am simţit dragostea publicului, mă bucur că vă avem înapoi şi tenisul este mai frumos cu voi în tribună”, a spus Halep după meci.

După ce a trecut de sportiva poloneză Magda Linette, locul 43 mondial, scor 6-4, 3-6, 6-1, Simona Halep, locul 14 mondial şi cap de serie 12, s-a calificat în turul doi la turneul de categorie WTA 1000 de la Cincinnati.

Jucătoarea de tenis va evolua cu învingătoarea din meciul dintre americanca Jessica Pegula, locul 30 mondial, şi sportiva italiană Camila Giorgi, locul 71 WTA, potrivit News.ro.

Pentru Simona Halep, victoria de la Cincinnati a fost prima victorie după trei luni și jumătate. În data de 12 mai, la turneul de la Roma, jucătoarea din Constanţa s-a accidentat la glezna stângă. Săptămâna trecută, ea a revenit la Montreal, dar a fost învinsă în meciul din turul doi. Aici, a fost acceptată direct, de americanca Danielle Collins.

Ion Țiriac, sfat pentru Simona Halep: „Ca să mai joace, trebuie să stea şase luni şi să se refacă fizic total”

Ion Ţiriac a declarat, în urmă cu aproximativ două luni, că Simona Halep, care a ratat din cauza unei accidentări Roland Garros, Wimbledon şi Jocurile Olimpice, trebuie să aştepte 6-7-8 luni să se refacă total din punct de vedere fizic pentru a mai juca tenis.

„Eu cred că Simona Halep nu s-a accidentat acum. Eu cred că Simona Halep nu s-a legat bine după accidentările pe care le-a avut (n.r. – în trecut). Eu îmi doresc foarte mult ca această sportivă de excepţie să mai stea doi trei ani… şi ea poate. Dar eu cred că Simona ca să mai joace trebuie să stea şase luni şi să se refacă fizic total. Şase luni, şapte luni, opt luni, cât este nevoie”, a spus Ion Ţiriac într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia inaugurării Grădiniţei Best Preschool.

„Simona Halep a avut întotdeauna un fizic excepţional, dar în acelaşi timp fragil. Pentru că ea vrea aici (n.r. – cu mintea) mai mult decât aici (n.r. – picioarele). Iar când mintea vrea mai mult decât fizicul te duci până când te rupi. Îi recomand Simonei să fie sigură că corpul ei rezistă la treaba pe care vrea să o facă. Fără acest lucru se rupe din ce în ce mai rău”, a adăugat Ion Ţiriac.

Adauga un comentariu