Titlurile zilei

Universitatea „Cuza” din Iași a dat lovitura anului în mediul academic din România! Doar la cea mai veche instituție de învățământ superior din țară se va putea studia așa ceva (EXCLUSIV)

Publicat: 08 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Universitatea Cuza din Iași a dat lovitura anului în mediul academic din România Doar la cea mai veche instituție de învățământ superior din țară se va putea studia așa ceva EXCLUSIV
Școlari la cursuri derulate de Școala "Junior" a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a dat lovitura anului în mediul academic din România! Rectorul instituției, prof. univ. dr. Tudorel Toader, pregătește o nouă investiție. Aceasta va avea o destinație unică și specială. La finalul anului 2020, „Cuza” a primit autorizație din partea Ministerului Educației și Cercetării pentru a demara ceva unicat pe plan național. Este vorba despre dezvoltarea unei unități de învățământ preuniversitar cu ciclu primar, gimnazial și liceal. Astfel, doar aici se va putea studia de la grădiniță și până la doctorat

Prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, demarează un nou proiect spectaculos! Este vorba despre o investiție legată de dezvoltarea unei unități de învățământ preuniversitar cu ciclu primar, gimnazial și liceal. La acest moment se caută un sediu pentru aceasta. Totul se va face având la bază Școala „Junior” a UAIC. În urma demersurilor făcute, enititatea educațională de la „Cuza” a devenit una din rețeaua publică de stat de învățământ, prin aprobarea obținută de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) ce funcționează pe lângă cea mai veche universitate modernă a României. Astfel, la UAIC din Iași se va putea studia de la grădiniță și până la doctorat sau post-doctorat.

Școala „Junior” funcționa ca Departament în cadrul Universității „Cuza”. Este vorba despre prima școală cu clasele I-IV din România, care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ superior

Școala „Junior” funcționa ca Departament în cadrul Universității „Cuza”. Este vorba despre prima școală cu clasele I-IV din România care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ superior. „Noi am făcut toate aceste demersuri și, iată, că un prim rezultat este tocmai că am obținut avizul de la MEC. Este o dorință mai veche a comunității academice de la «Cuza» ce se leagă de a dezvolta și ciclul gimnazial, respectiv liceal. Practic, de a avea un liceu al nostru, de a completa tot ceea ce înseamnă pregătirea educațională a unui individ, de la grădiniță și până la studii de doctorat sau post-doctorat. Acum, căutăm și un spațiu sau un nou teren în care să funcționeze toate acestea”, a scos în evidență prof. univ. dr. Tudorel Toader, rector de la UAIC din Iași. Școala „Junior” funcționa ca Departament în cadrul Universității.

Este vorba despre prima școală cu clasele I-IV din România, care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ superior. În plus, acesta a mai arătat că: „Am trecut grădinița și școala primară a UAIC, din școlarizarea cu taxă, în finanțarea de la buget. Următorii pași, pe care îi avem în vedere constau în: dublarea cifrei de școlarizare, pentru grădinița și școala primară, înființarea unui gimnaziu și liceu, cu finanțare de la buget. Vrem, astfel ca la UAIC să derulăm toate treptele educaționale”.

Școala a fost inaugurată la 17 septembrie 2007. Dotată modern și adecvat, aceasta asigură educația unui număr de 90 de elevi, repartizați în 5 clase

Școala „Junior” a fost inaugurată la 17 septembrie 2007. Dotată modern și adecvat, aceasta asigură educația unui număr de 90 de elevi, repartizați în 5 clase. Unitatea se adresează copiilor angajaților de la „Cuza”, dar sunt acceptați și micuți din exterior. La nivelul anului 2019-2020, 750 de lei era taxa de școlarizare pentru elevii angajaților Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și 1.200 lei – taxa de școlarizare pentru elevii din afară. Directorul Școlii și Grădiniței „Junior” este Liliana Minea, profesor pentru învățământ primar.

„Școala noastră este la foarte mare căutare în rândul părinților. Având în vedere viziunea și acțiunile rectorului, prof. univ. dr. Tudorel Toader, s-a ajuns să îndeplinim și aceste obiective. Avantajul nostru este că, într-o clasă, sunt acceptați până la maximum 18-20 de copii. Avem toate dotările necesare, personalul calificat și o atmosferă propice educației. Acum, echipa domnului rector merge mai departe cu investițiile și dezvoltarea pentru a se ajunge la crearea liceului, cu un sediu modern, dotat la cele mai înalte standarde”, a arătat și lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la „Cuza”.

Acesta este și coordonator al Centrului de Învățare de la UAIC, este responsabil cu Școala „Junior” și noul director al Departamentului Învățământ Preuniversitar.

Adauga un comentariu