Actualitate

Vești bune pentru sectorul HoReCa! Vor fi scutiri de impozite

Publicat: 16 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Vești bune pentru sectorul HoReCa Vor fi scutiri de impozite
Vești bune pentru sectorul HoReCa! Vor fi scutiri de impozite

Vești bune pentru sectorul HoReCa! Companiile care activează în industria HoReCa vor fi scutite de la plata impozitului specific pe o perioadă de 90 de zile în anul fiscal 2020. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Impozitul specific a fost introdus prin Legea 170/2016 (Legea HoReCa), intrată în vigoare în 2017, şi se aplică activităţilor hoteliere, de restaurant, bar & cafenele sau catering.

Impozitul specific se calculează în funcţie de mai multe variabile, cum ar fi rangul localităţii unde activează punctul de lucru, suprafaţa acestuia, sezonalitatea etc. şi se achită semestrial, până pe data de 25 a lunii următoare semestrului, fiecare plată reprezentând jumătate din impozitul anual datorat.

„Având în vedere faptul ca impozitul specific unor activităţi este un impozit anual, iar declararea şi plata acestuia se efectuează semestrial, suma de plata reprezentând jumătate din impozitul specific anual, se propune scutirea de la plata impozitului specific, în anul fiscal 2020, pentru o perioadă de 90 zile. Concomitent s-a prevăzut şi mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade din totalul de 365 zile ale anului fiscal. Aceasta scutire de impozit va fi aplicabilă de către toţi contribuabilii care se află sub incidenţa Legii nr.170 /2016 privind impozitul specific unor activităţi, întrucât nu sunt reglementate condiţii specifice de acordare”, se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Vești bune pentru sectorul HoReCa: Reducere a sarcinilor fiscale

Impozitul astfel recalculat va fi împărţit în două plăţi semestriale egale, prima plată urmând a fi efectuată până la 25 iulie 2020.

„Recalcularea impozitului specific datorat va avea efecte pozitive asupra cash flow-ului începând cu primul semestru al anului 2020″, precizează iniţiatorii documentului.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, contribuabilii plătitori de impozit specific au beneficiat pe perioada stării de urgenţă, dacă au fost îndeplinite anumite condiţii, de scutire de la plata impozitului specific.

Luând în considerare restricţiile legate de desfăşurarea activităţii aplicabile în continuare ramurilor de activitate din sfera impozitului specific unor activităţi, se impune instituirea, respectiv prelungirea, după caz, a aplicării măsurilor de reducere a sarcinii fiscale pentru acest sector de activitate prin acordarea unei scutiri de impozit aferent unei perioade din anul 2020.

De asemenea, firmele care organizează jocuri de noroc (păcănele) sunt scutite de plata taxelor specifice pe perioada stării de alertă, dat fiind că activitatea lor este suspendată.

În plus, Ministerul Finanțelor vrea să scutească de plata TVA livrările, importurile și achizițiile intracomunitare de măști de protecție individuale și de ventilatoare mecanice pentru contituirea rezervei strategice a UE – ambele fiind echipamente necesare în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Măsuri prelungite până pe 25 octombrie

O altă măsură propusă de Finanțe este prelungirea până pe 25 octombrie a următoarelor măsuri:

– nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere, conform Codului de procedură fiscală, pentru obligațiile fiscale care au devenit scadente după data de 21 martie 2020, reglementată de art. VII din OUG nr. 29/2020;

– nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități, conform Codului de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare, reglementată de art. XII din OUG nr. 48/2020;

– măsurile referitoare la suspendarea executării silite, reducerea semnificativă a perioadei de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, suspendarea termenului de prescriere, suspendarea condițiilor de menținerea eșalonărilor la plată etc.

Adauga un comentariu