News Flash:

Control la firmele de alimentatie publica

5 Iulie 2005
808 Vizualizari | 0 Comentarii
Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Iasi au continuat actiunile de control la agentii economici care desfasoara activitati de alimentatie publica. In urma unui control efectuat ieri la SC Anita SRL au fost constatate mai multe abateri de la normele igienico-sanitare. Astfel, in depozitul de materii prime era dezordine si nu era respectata vecinatatea alimentelor, iar carnea tocata se afla depozitata intr-un vas descoperit. O alta abatere constatata a fost faptul ca peretii erau murdari. In bucatarie cosul de gunoi nu avea capac si sifonul din pardoseala lipsea. Ustensilele de bucatarie aveau smaltul sarit. O alta deficienta a fost constatata la frigider, care nu avea termometru si nici termograma afisata. Ca urmare a celor constatate, inspectorii OJPC au dispus inchiderea temporara a unitatii, pe o perioada de pana la 6 luni, timp in care trebuie remediate deficientele, si au aplicat o amenda de cinci milioane lei (500 lei noi). O alta firma care a intrat in atentia inspectorilor OJPC a fost brutaria SC Caracostea SRL din Iasi. Un client a reclamat ca a gasit un vierme in painea cumparata de la aceasta firma. La fata locului inspectorii nu au gasit urme de murdarie si nici o cauza posibila care sa favorizeze aparitia viermilor. Singura deficienta constatata a fost o spartura de 10 centimetri in sita pentru cernut faina, care permitea trecerea corpurilor straine si a vietatilor. Aceasta spartura este posibil sa fie cauza aparitiei viermelui in paine. Firma a primit o amenda de 10 milioane lei (o mie lei noi). "Toti agentii economici care desfasoara activitati de alimentatie publica trebuie sa respecte normele in vigoare privind protectia consumatorilor in privinta informarii complete, a respectarii fluxului tehnologic, a respectarii conditiilor igienico-sanitare. Vom continua si in saptamanile urmatoare verificarile la acesti agenti economici", a declarat Marius Bodea, director la OJPC.
Dragos LICA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1707 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014441 (s)

loading...