National

Incendiu la o şcoală din Gura Humorului. Pompierii se luptă pentru a stinge focul care are degajări mari de fum – FOTO

Publicat: 03 dec. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Incendiu la o şcoală din Gura Humorului. Pompierii se luptă pentru a stinge focul care are degajări mari de fum - FOTO
La faţa locului intervin pompierii militari cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD

În urmă cu puţin timp s-a produs un incendiu într-o sală de clasă, la Şcoala Primară din cartierul Boureni, oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava. Focul a ars mocnit, cu degajări mari de fum. În momentul izbucnirii incendiului, din fericire, nu erau elevi în unitatea de învăţământ.

La faţa locului intervin pompierii militari cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Incendiu la o sală de clasa dintr-o şcoală din judeţul Suceava

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, incendiul este localizat şi nu sunt probleme deosebite. Se lucrează pentru lichidarea focarelor ascunse şi pentru aerisirea spaţiilor.

„Şcoala este compusă din două săli de clasă şi o încăpere destinată grădiniţei. În cea din urmă se manifestă incendiul. La o primă evaluare, a ars podeaua pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp.

După lichidarea incendiului vom stabili şi cauză probabilă de izbucnire a acestuia”, au spus pompierii.

Incendiu și la o școală din Iași

La jumătatea lunii octombrie a acestui an, în localitatea Drăgușeni din județul Iași, la o școală, a izbucnit un incendiu. Incendiul a fost cauzat de mai multe materiale combustibile care se aflau depozitate lângă o centrală.

„În localitatea Drăgușeni din județul Iași, la o unitate de învăţământ a izbucnit un incendiu. La acţiune au intervenit două echipaje de pompieri de la Detașamentul nr.2. Incendiul a fost lichidat de personalul propriu și serviciul voluntar. Incendiul a izbucnit la camera centralei termice. Conform datelor din anchetă se pare că mai multe materiale combustibile aflate lângă centrală s-au aprins”, au declarat la acel moment oficialii ieșeni.

Recomandările făcute de ISU Iaşi pentru prevenirea incendiilor

Forţele de intervenţie din Iaşi au tras un semnal de alarmă şi au sfătuit cetăţenii să fie atenţie şi precauţi pentru a evita producerea de incendii violente. De asemenea, au transmis şi o serie de măsuri care ar putea salva vieţi şi lucruri materiale.

„Pentru evitarea altor situaţii şi alte evenimente nedorite facem un apel către cetăţeni să dea dovadă de atenţie la punerea în funcţiune a sistemelor de încălzire şi la utilizarea focului deschis. În acest sens reamintim o serie de măsuri preventive menite să asigure înlăturarea cauzelor posibile de iniţiere a unui incendiu. De asemenea nu folosiţi sistemele electrice cu defecţiuni, improvizaţii sau fără protecţia corespunzătoare faţă de materialele sau substanţele combustibile din spaţiul în care sunt utilizaţi.

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic. Nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt. Prepararea hranei prin foc deschis se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la vecinătăţi. Interziceţi copiilor jocul cu focul în condiţii şi locuri în care se pot produce incendii”, au conchis pompierii ieşeni.

Adauga un comentariu