Nea Vivi este unul dintre puținii cizmari de meserie care au mai rămas în Iași. Are propriul atelier în care lucrează de peste 12 ani: „Începusem să plâng pentru că nu voiam să miros papucii oamenilor”

De când școlile profesionale din țara noastră s-au închis, încă de acum 20 de ani, multe meserii s-au pierdut sau se află pe cale de dispariție. Printre acestea se numără și meseria de cizmar confecționer, pe care nea Vivi încă o mai practică în propriul atelier pe care îl are deschis în curtea casei sale. Aflat pe strada Bașotă, în imediata apropiere de Sinagoga Mare, Vasile Goldic are clienți destui, iar uneori este atât de aglomerat încât refuză unele comenzi

Vasile Goldic are 56 de ani și este unul dintre puținii cizmari care încă mai activează în oraș. În comunism, trei ani a urmat cursurile de la Școala Profesională din Târgu Frumos, între 1980 și 1983, unde a învățat meseria de cizmar confecționer, pe care o practică și în ziua de azi în micul său atelier pitoresc de pe strada Bașotă, în spate la Sinagoga Mare. Clienții încă apelează la serviciile sale cu toate că nu își mai face reclamă pe nicăieri.

Mărturisește că oamenii care trec prin atelierul lui îl cunosc datorită muncii de calitate pe care o face și afirmă că cea mai bună reclamă este vorba bună pe care oamenii o duc mai departe. Cu toate că este mândru de meseria pe care a învățat-o acum mai bine de 30 de ani, Nea Vivi se întristează când își amintește că nimeni nu mai vrea să îi ducă meseria mai departe. Într-o zi de joi, care începuse cu o ploaie zdravănă, reporterii „BZI” i-au vizitat atelierul, unde l-au găsit muncind la o pereche de încălțăminte.

stirilebzi.ro

Se schimbă legea: Cum va fi acordată alocația de stat

Stirile PROTV

Tinerii care l-au omorât pe şoferul român de TIR ar fi acționat cu premeditare. Ancheta...

Pantofarul de pe strada Bașotă: „Asta este meseria pe care știu să o fac”

Nea Vivi ne-a mărturisit, într-o discuție pe care am purtat-o chiar în micul său atelier de pe strada Bașotă, că, de când a terminat cursurile de la Școala Profesională din Târgu Frumos, a activat în mai multe domenii. Dar, în același timp, spune cu zâmbetul pe buze că mereu a simțit o chemare pentru a se întoarce la cizmărie. Și-a deschis un atelier pe o străduță din Iași, undeva prin anul 2008, iar de atunci lucrează doar în domeniu.

„De când am terminat Școala Profesională, am mai lucrat și în alte domenii, pentru că nu se câștiga la început. Nu demult mi-am pierdut locul de muncă pe care l-am avut și m-am întors la meserie. Am fost și măturător, am fost și cu tata pe mașină, că el era șofer și eu încărcam. După aia tata a murit și știți cum e. Am rămas fără serviciu, am intrat în șomaj și m-am întors să fac treaba asta. Am lucrat și pe la cooperativă câțiva ani, am făcut cizmărie”, ne mărturisește nea Vivi.

Cizmarul Vasile Goldic: „Am vreo 12 ani de când am deschis atelierul ăsta”

În discuția purtată cu noi, nea Vivi ne-a povestit că la început i-a fost greu să își deschidă propriul loc în care să își facă meseria în liniște. Acum lucrează pe o stradă din Târgu Cucu, care se înfundă la câțiva zeci de metri distanță. Susține că a încercat să își deschidă un atelier într-o zonă din Iași mai cunoscută acum ceva timp, pe unde trec mai mulți oameni, dar nu a reușit.

„Acum îmi dau seama că este mai avantajos să am atelierul la mine în curte. Nu mai iau tramvaiul, nu mai iau autobuzul. Am vreo 12 ani de când am atelierul aici, dar am vrut să îl fac în altă parte din oraș. Dar nu mi-au aprobat. Completasem și cereri, am plătit și 7-8 milioane pentru autorizații. Nu mi-a dat voie Primăria să deschid atelierul unde voiam eu. Eram supărat. Cum stăteam la mine în poartă, m-am gândit să îl deschid aici. Am pus un scăunel, am pus o valiză și ușor-ușor am ajuns să am ce am acum”, susține domnul Goldic.

A încercat să îl facă și pe fiul lui cizmar, dar a ales frizeria

Un pic dezamăgit, dar și bucuros că își are băiatul sănătos în contextul pandemiei de Coronavirus, spune că oamenii care practică această meserie nu se mai găsesc. Școlile profesionale au fost închise de ani de zile, ucenici nu mai are de unde să preia ca să îl ajute și să îi învețe meserie.

„Nu am reușit pe băiatul meu să îl aduc să facă meseria asta, cu toate că, de rușinea mea, punea mâna. Acum este frizer. Tind să îl înțeleg, pentru că nici eu nu am fost de acord cu meseria asta la început. Când m-a dus mama la Școala Profesională, erau trei meserii principale care se învățau: zidar, zugrav și cizmar. Și mama m-a dus să mă facă cizmar. Am și întrebat-o atunci dacă nu ar fi mai bine să aleagă altceva pentru mine. Începusem să plâng acolo pentru că nu voiam să ajung cizmar, să miros papucii oamenilor. Acum vreau să mă credeți că nu aș da meseria asta pe nimic altceva. Acum nu mai găsesc ucenic. Am dat anunț și la ziar, am căutat pe unde am știut, dar n-am găsit. Peste 50 la sută din meseriași au murit ori s-au pensionat”, declară Vasile Goldic.

Pandemia din ultima perioadă a dus la scăderea afacerii

Îmbrăcat în salopetă, cu un pantof într-o mână și cu un ciocan în cealaltă, ne-a mărturisit că pandemia de Coronavirus a dus la pierderea a cel puțin cinci meșteri cizmari ieșeni. Și afacerile au scăzut, pentru că oamenilor le era interzisă libera circulație pe stradă și nu mai avea cine să treacă pe la atelier. Dragostea pentru meseria lui l-a făcut să nu se dea bătut, iar când nu avea treabă în atelier, își făcea. Repara mașina de cusut, mai făcea o unealtă, mai îngrijea mașina de lipit.

„De când cu pandemia nici nu dau voie la clienți să intre în atelier. Ați văzut că am acolo la poartă un fel de vizetă. Doar pe aia o deschid și dau pe acolo, nicidecum să intre. Dar asta cât mai ține pandemia. Mă bucur că oamenii ajung la mine prin buna lucrare pe care o fac, află cum lucrez. Am o doamnă care îmi spune mereu că are trei meseriași în Tătărași și tot la mine vine de ani de zile.

Am mai dat anunțuri și pe internet, dar nu mă axez atât de mult pe partea asta. Am zis că cine mă cunoaște, mă cunoaște și așa. Nu trebuie să mă laud acolo pe internet. Așa cum mă vedeți și acum, lucrez în fiecare zi, mă duc în 10 sau 12 ore. Nu este ca la stat, să lucrez opt ore sau să am un program anume”, mărturisește reporterilor „BZI” nea Vivi.

Nu regretă că a ales să își deschidă propriul atelier de reparații de încălțăminte

Aflat în spatele mașinii de cusut, așezat pe un mic scaun de lemn, nea Vivi este mai mândru ca niciodată că a reușit să țină deschis atelierul de atâția ani. A început în anul 2008, când încă era criză. Înainte să se stabilească cu meșteșugul său în Iași s-a plimbat prin țară ca să își facă tinerețea. Ajuns în Galați, l-a întâlnit pe Florică Mazilu, de la care a învățat cu adevărat meserie.

„Am avut pe cineva care m-a învățat meseria mai bine decât la profesională. Am fost plecat prin țară. M-am plimbat, că doar eram tânăr. La Galați l-am întâlnit pe Mazilu. Profesionala te învață la general, dar el a lucrat cu mine și m-a învățat meserie! Și pe bunicul meu îl țin minte, era blănar cunoscut în Iași. Aici am deschis atelierul prin anul 2008. Pe atunci mergea treaba chiar dacă era și criză. Lumea ținea banii la saltea și prefera să repare în loc să cumpere. Acum, dacă mai câștig 20 la sută din ce câștigam înainte. Acum depinde de lucrare, poate să dureze jumătate de oră, dar poate să dureze și trei zile”, mai susține unul dintre puținii pantofari care au mai rămas în oraș.