Cancan ultimă oră

Pandemia de coronavirus din Spania. Iată câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Publicat: 26 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Pandemia de coronavirus din Spania. Iată câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Spania a înregistrat marţi 35 de noi decese provocate de noul coronavirus, faţă de 50 luni, bilanţul deceselor de la începutul epidemiei în această ţară ajungând la 27.117, conform datelor publicate de Ministerul spaniol al Sănătăţii, informează agenţia EFE. Numărul noilor cazuri de COVID-19 confirmate marţi este de 194, astfel că totalul contagierilor însumează 236.259. Dar aceste date nu reprezintă numărul deceselor şi al infectărilor survenite efectiv în ultimele 24 de ore, existând întârzieri de înregistrare şi raportare între regiuni, precum şi modificări de înregistrare a cauzei decesului în funcţie de diagnosticul pacienţilor. Luni a fost diminuat astfel bilanţul deceselor cu aproape 2.000 de morţi.

În opt din cele 17 regiuni spaniole şi în cele două oraşe autonome (Ceuta şi Melilla) nu a fost raportat marţi niciun deces provocat de COVID-19. Potrivit directorului Centrului de Alerte şi Urgenţe Sanitare, epidemiologul Fernando Simon, aceste date arată că ”tot mai mult teritoriu se află într-o situaţie foarte favorabilă”.

Adauga un comentariu