Eveniment-Social

Prințesă turtă de beată, prinsă de polițiști la volan! Nu este singura femeie care a fost premiată cu un dosar penal la Iași

Publicat: 27 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Prințesă turtă de beată prinsă de polițiști la volan Nu este singura femeie care a fost premiată cu un dosar penal la Iași
Polițiștii rutieri din Iași în timpul unor controale în trafic

O femeie i-a uimit pe polițiști după ce a fost prinsă beată mangă la volan. Ea a fost oprită pentru control și emana halenă alcoolică. Drept urmare, a fost testată cu aparatul alcooltest, iar alcoolemia nu a fost deloc mică. S-a ales cu dosar penal, iar acum are de dat explicații în fața legii. Nu a fost singura femeie „premiată” de polițiști

O femeie s-a urcat beată la volan și s-a ales cu dosar penal pentru asta. „Prințesa”a fost trasă pe dreapta de polițiștiii din cadrul Poliției orașului Târgu Frumos. Mai precis, oamenii legii au oprit pentru control, pe raza orașului Târgu Frumos, un autoturism condus de o femeie de 39 de ani, din comuna Bălțați. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, femeia a fost testată cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.

Polițiștii au prins în trafic încă o femeie care a încălcat legea

Nu a fost singura femeie care a fost pedepsită de oamenii legii. Agenții din cadrul Secției IV de Poliție au prins o altă femeie, de 36 de ani, din municipiul Iași, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Iași, având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă.

Tot agenții de la Secția IV au prins un bărbat de 50 de ani, din comuna Holboca, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Iași, fiind sub influența alcoolului, în urma testării sale cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.

Dosare penale deschise pe bandă rulantă de polițiștii ieșeni

În ultimele zile, polițiștii au deschis dosare penale pe bandă rulantă. Agenții din cadrul Serviciului Rutier Iași au oprit pentru control, pe DE 583, în orașul Podu Iloaiei, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul era radiat din circulație. De asemenea, s-a constatat faptul că numerele temporare montate pe autoturism, emise de autoritățile din Norvegia, nu sunt valabile pe teritoriul României. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulație în România, iar cercetările continuă.

Și agenții din cadrul Secției VI de Poliție Rurală Pașcani au oprit pentru control, pe DJ 208, în comuna Lespezi, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Sirețel. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă.

Adauga un comentariu