Titlurile zilei

Se pregătea să o ducă de braț la altar, dar a aflat că iubirea vieții lui este moartă! Șoc de nedescris chiar în ziua nunții pentru un tânăr din Iași! Povestea reală, demnă de filme! (Exclusiv)

Publicat: 16 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Se pregătea să o ducă de braț la altar dar a aflat că iubirea vieții lui este moartă Șoc de nedescris chiar în ziua nunții pentru un tânăr din Iași Povestea reală demnă de filme Exclusiv
O femeie îmbrăcată în mireasă, într-un coșciug

Funcționarii publici din cadrul unei primării din județul Iași au comis o eroare gravă. Autoritățile au căsătorit un ieșean cu o femeie care era trecută în scripte ca fiind moartă. Culmea, femeia fusese declarată decedată la o dată anterioară nașterii sale. Reprezentanții Direcției Locale de Evidență a Persoanelor au fost nevoiți să apeleze la judecători, pentru a corecta greșeala

Caz incredibil, în județul Iași! Un bărbat a fost căsătorit cu o femeie care a fost declarată moartă! Cei doi au fost căsătoriți de către autorități, în ciuda faptului că, în scripte, femeia era trecută drept decedată.
Povestea șocantă a celor doi ieșeni a început în momentul în care aceștia au fost căsătoriți. La scurt timp, aceștia au constatat cu stupoare că, pe certificatul de naștere al ieșencei, era trecută mențiunea conform căreia ea fusese declarată decedată. Cei doi au avut un șoc și mai mare în momentul în care au observat că femeia fusese declarată moartă la o dată anterioară nașterii sale!

Au căsătorit un ieșean cu o „moartă”: femeia fusese declarată decedată încă dinainte de a se naște!

Reprezentanții Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași au fost nevoiți să apeleze la judecători, pentru a corecta greșeala. Astfel, pe 13 ianuarie 2020, cei de la DLEP Iași – Serviciul de Stare Civilă le-au solicitat magistraților din cadrul Judecătoriei Iași să dispună anularea mențiunii de deces înscrisă pe marginea actului de naștere al femeii, A.C.

„Dintr-o eroare, pe marginea actului de naștere din 20 iunie 1988, privind-o pe numita A.C., născută în municipiul Iași, a fost înscrisă greșit mențiunea de deces ce se referă la actul de deces din 13 mai 1988. Eroarea a fost descoperită cu prilejul înscrierii pe marginea actului de naștere al numitei A.C. a mențiunii de căsătorie a acesteia”, au menționat cei de la DLEP Iași.

Cum s-a ajuns ca un ieșean să fie căsătorit cu o „moartă”!

Cei de la DLEP Iași au mai menționat că femeia s-a născut pe 12 iunie 1988. Nașterea acesteia a fost trecută în registrul Stării Civile din 20 iunie 1988. Pe 13 iunie 2019, femeii i-a fost eliberată cartea de identitate. Pe 28 septembrie 2019, A.C. s-a căsătorit cu F.C.T. în municipiul Iași, ambii purtând după căsătorie numele soțului.

„Cu prilejul efectuării mențiunii de căsătorie pe marginea actului de naștere al numitei A.C., s-a constatat că, în actul de naștere, era înscrisă mențiunea de deces referitoare la actul de deces din 13 mai 1988, înregistrat la Primăria comunei Bârnova, din județul Iași. Verificând extrasul de pe actul de deces înregistrat la Primăria comunei Bârnova, instanța constată că acesta privește o altă persoană, și anume pe defuncta G.A.C, născută pe 16 aprilie 1988 și decedată pe 13 mai 1988. Mențiunea decesului nu este înscrisă pe actul de naștere al defunctei G.A.C. De asemenea, analizând data nașterii numitei A.C., respectiv 12 iunie 1988, și data mențiunii de deces, 13 mai 1988, instanța constată că data decesului înscrisă pe marginea actului de naștere este anterioară nașterii aceleiași persoane”, au afirmat magistrații din cadrul Judecătoriei Iași.

Care a fost concluzia judecătorilor ieșeni cu privire la acest caz șocant

Judecătorii ieșeni au constatat că mențiunea de deces a fost înscrisă din eroare pe marginea actului de naștere al femeii.

„Instanța admite cererea de chemare în judecată formulată de petenta Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Iași – Serviciul de Stare Civilă. Anulează mențiunea de deces înscrisă pe marginea actului de naștere privind-o pe numita A.C., referitoare la actul de deces din 13 mai 1988”, au precizat magistrații din cadrul Judecătoriei Iași.

De remarcat este faptul că astfel de situații sunt destul de rar întâlnite. Ele sunt explicabile în contextul comiterii unor erori ale unor funcționari publici. În general, funcționarul trece unele mențiuni neconforme cu realitatea din neatenție, încurcând documentele. În acest fel se ajunge ca ieșeni care sunt în viață, bine-mersi, să fie declarați morți. În plus, aceste situații ies la iveală în momentele în care persoanele în cauză încearcă să își înnoiască actele de identitate. Astfel, recent, un ieșean a fost declarat mort, deși acesta este în viață. Și în acest caz, cei de la DLEP au apelat la magistrați, pentru a corecta situația.

Cum s-a ajuns la o asemenea încurcătură? G.A.C. s-a născut pe 16 aprilie 1988 și a murit pe 13 mai 1988 de congestie pulmonară. Actul a fost, însă, înregistrat pe 15 mai 1988 la Primăria comunei Bârnova. C.A. s-a născut în iunie 1988, însă funcționarii de la vremea respectivă au trecut decesul primei fete în dreptul celei de-a doua, la mijloc fiind și o coincidență bizară de nume.

Adauga un comentariu