Local

Sylvia Hoișie, inventatoarea vaccinului Polidin a murit la vârsta de 94 de ani – EXCLUSIV

Publicat: 24 mai 2022
_____ Vizualizări 4 Comentarii
Sylvia Hoișie inventatoarea vaccinului Polidin a murit la vârsta de 94 de ani - EXCLUSIV
Sylvia Hoișie, mama Polidinului a murit la 94 de ani

Sylvia Hoișie, cea care a inventat vaccinul Polidin a murit la vârsta de 94 de ani. Cercetătoarea născută în Câmpulung Muscel s-a născut într-o familie modestă şi a fost supraviețuitoare a Holocaustului.

Sylvia Hoişie este medicul care a făcut parte din echipa care a inventat celebrul vaccin Polidin. Femeia a intervenit în spațiul public în urmă cu ceva timp când a vorbit despre siguranța vaccinurilor împotriva COVID-19.

Sylvia Hoișie, inventatoarea vaccinului Polidin a murit

Așadar, comunitatea medicală este în doliu după ce Sylvia Hoișie, inventatoarea vaccinului Polidin a murit la vârsta de 94 de ani. Medicul care s-a născut în Câmpulung Muscel a decedat. Evreică la origine, Sylvia Hoișie a fost o supraviețuitoare a Holocaustului. Comunitatea Evreilor din Iași a transmis un mesaj de condoleanțe în legătură cu marea pierdere a medicinii românești. În mesajul publicat de comunitate pe o rețea de socializare se arată faptul că înmormântarea va avea loc pe data de 27 mai începând cu ora 11 la Cimitirul Evreiesc din Iași.

Cu profundă durere, Comunitatea Evreilor din Iaşi anunţa trecerea în eternitate a doamnei doctor Sylvia Hoisie. Om de o mare sensibilitate, profesionistă desăvârşită, find una dintre personalităţile care au inventat celebrul Polidin, leac ce a salvat multe vieţi. Supravieţuitoare a iadului din Transnistria, a reuşit să lupte cu foametea şi mizeria, împărtăşind lumii întregi acele orori.Slujba de înmormântare va avea loc vineri 27 mai, ora 11 la Cimitirul Evreiesc din Iaşi.  Să îi fie memoria binecuvântată! a transmis Baruch Dayan Ha Emet!

Sylvia Hoișie a fost un medic apreciat de comunitatea națională și internațională. Munca sa este cunoscută la nivel mondial și a stârnit aprecieri la cel mai înalt nivel. Aceasta a murit din cauza unui AVC pe care l-a suferit luni, 23 mai 2022.

Cine este Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidin

Sylvia Hoișie s-a născut în Câmpulung Muscel într-o familie modestă. În localitatea natală, viitorul medic a terminat doar primele două clase pentru că legile antievreiești ale legionarilor începeau să intre în vigoare. În şcoala la care a studiat, ea şi colegii evrei erau trimiși în spatele clasei. După doar doi ani a fost dată afară din școală:

Legile rasiale spuneau că nu avem voie să ieşim din casă decât la anumite ore, nu aveam voie să deţinem radio, bicicletă şi nu puteam să mergem la cinema. Şi atunci când ieşeam din casă, trebuia să avem cusută pe haine, în dreptul pieptului, Steaua lui David”, mărturisea acum ceva timp Sylvia într-un interviu pentru Adevărul.

A fost deportată din țară iar la câțiva ani s-a întors în România. În 1944 s-a stabilit la Botoșani de unde erau bunicii săi. Ulterior a dat la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Iași. A reuşit să intre din prima încercare, chiar dacă erau patru candidaţi pe loc. În 1952 a susţinut examenul de stat şi a fost repartizată de către Ministerul Sănătăţii la Institutul Cantacuzino.

Vaccinul Polidin a fost foarte bine primit de comunitatea românescă

Ideea de a lucra la un vaccin imunostimulator a fost preluată ”din afară”. Echipa care a lucrat la celebrul vaccin Polidin era formată din medici tineri, iar cercetarea a durat șase ani.

Am folosit pentru acest preparat numai ingrediente româneşti. Microbii erau indigeni, tulpinile fiind izolate de la oameni bolnavi. Nu luam microbi din Franţa ca să-i aducem în România. Pe lângă microbii indigeni, în compoziţia produsului intrau bilă de bou, fenol, apă distilată şi clorură de sodiu, dar putem spune că şi fiola constituia tot un ingredient. Această cercetare a fost de durată, uneori istovitoare. Am obţinut preparatul prin 1962-1963 şi apoi am început munca de cercetare pe animale de laborator: şoarece alb, cobai, iepuri. Cei de la Bucureşti aveau o tematică, noi de la Iaşi, o altă tematică de investigat. Aşa am reuşit să observăm că preparatul poate să oprească o infecţie, mai ales infecţiile tractului respirator superior”. menţiona medicul, conform historia.ro.

Interesant este faptul că vaccinul a fost testat chiar de personalul medical care a lucrat la acesta. Așadar, după ce s-a terminat testarea pentru efectele adverse, în 1966, medicamentul a fost înregistrat şi la OSIM.  La zeci de ani de la invenție se vorbește tot mai des despre faptul că Polidin va fi din nou disponibil în farmacie. Așadar, faptul că Sylvia Hoișie a murit reprezintă o mare tragedie pentru medicina românescă.

Comentarii
Adauga un comentariu