Boli si tratamente

Tot ce trebuie sa stii despre o entorsa de glezna

Publicat: 12 ian. 2015
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Tot ce trebuie sa stii despre o entorsa de glezna
7
Entorsa de Glezna
Entorsa de glezna este o afectiune foarte frecventa a gleznei, ce afecteaza zilnic la nivel national cel putin 2000 de persoane (avand in vedere automedicatia si neprezentarea la medic in multe din cazuri). Aceasta poate aparea in timpul practicarii diverselor sporturi si al activitatilor fizice dar si atunci cand mergeti pe o surafata neregulata sau calcati stramb.
Entorsa de glezna mecanismLigamentele gleznei contribuie la mentinerea in pozitie corecta a oaselor gleznei si la stabilitatea articulatiei. Ele protejeaza articulatia gleznei de miscarile anormale,indeosebi impotriva rasucirii piciorului. Ligamentul este o structura elastica. De regula, ligamentele se intind in anumite limite, iar apoi revin la dimensiunea initiala. Entorsa intervine atunci cand un ligament este fortat sa se intinda dincolo de limitele sale normale. O entorsa severa poate conduce la ruperea efectiva a fibrelor elastice care compun ligamentele.

Un leac bun pentru contuzii si entorse

Invata sa recunoaste si sa tratezi o entorsa
 

Entorsele de glezna apar atunci cand laba piciorului se rasuceste dincolo de limitele motrice normale, prin mersul pe o suprafata neregulata sau in urma unui pas gresit.
Mecanismul de producere
In cazul in care intervine o rasucire interna (inversiune) sau externa (eversiune) a labei piciorului fata de glezna, fortele respective duc la intinderea ligamentelor dincolo de lungimea lor obisnuita. Daca forta este prea mare, ligamentele se pot rupe. In cazul in care tesuturile moi ale gleznei sunt supuse unor forte mari, este posibil sa auziti chiar o „trosnitura”, urmata de durere si inflamare (umflarea gleznei).
Intensitatea fortei defomante la care este supusa glezna determina gradul de entorsa a acesteia. O entorsa usoara este o entorsa de gradul 1, entorsa medie este de gradul 2, iar cea severa este de gradul 3.
Entorsa de gradul 1: Intindere usoara a fibrelor ligamentului.
Entorsa de gradul 2: Ruperea partiala a ligamentului. La examinarea articulatiei gleznei si miscarea acesteia, in anumite pozitii se observa o mobilitate anormala (laxitate) a articulatiei gleznei.
Entorsa de gradul 3: Ruperea completa a ligamentului. Daca medicul ortoped trage sau impinge glezna (in anumite pozitii) se observa o instabilitate severa a acesteia.
Entorsa de glezna clasificare. 

Diagnostic
Daca suspicionati o entorsa de glezna, consultati un medic ortoped pentru diagnosticul corect. Acesta va poate recomanda sa faceti o radiografie pentru a se asigura ca nu aveti vreo factura la glezna sau la nivelul piciorului. Un os rupt poate genera simptome similare entorsei de glezna cu durere si inflamare.
La palpare, ligamentul afectat poate fi dureros. Daca nu exista nicio fractura, doctorul ortoped va stabili gravitatea entorsei de glezna, in functie gradul de inflamare, durere si echimoza locala (vanataie).
Examenul medical poate fi dureros. Cel mai probabil, doctorul va trebui sa miste glezna in diferite directii pentru a-si da seama care ligament a fost afectat si daca acesta s-a rupt sau nu. In cazul in care a avut loc o rupere totala a ligamentelor, glezna poate deveni instabila dupa trecerea fazei initiale (caracterizata de durere si inflamatie glezna). Daca se intampla acest lucru, este posibil ca aceasta entorsa grava sa duca la afectarea suprafetei articulare a gleznei.
Doctorul ortoped va poate recomanda efectuarea unui examen RMN (rezonanta magnetica nucleara) daca exista suspiciunea unei leziuni severe a ligamentelor, o deteriorare a suprafetei articulare, desprinderea unui fragment osos, etc. Examenul RMN poate asigura un diagnostic corect si poate fi efectuat dupa retragerea umflaturii si disparitia vanatailor.
Simptome
Durerea si umflatura gleznei sunt principalele simptome. Intensitatea durerii depinde de gradul de intindere sau rupere a ligamentului. Instabilitatea intervine atunci cand ligamentul a fost rupt in totalitate sau s-a produs o luxatie completa a articulatiei gleznei.
Tratament
Tratament nechirurgical
Mersul pe jos poate fi dificil datorita inflamatiei si durerii. Este posibil sa aveti nevoie de carje daca deplasarea este insotita de durere. De regula, inflamarea si durerea vor persista doua-trei zile. In functie de gradul entorsei, doctorul ortoped va poate recomanda imobilizarea gipsata sau in diferite orteze.
Majoritatea entorselor de glezna necesita doar o perioada de protectie pentru a se vindeca. Procesul de vindecare dureaza de la patru pana la sase saptamani, perioada in care, la recomandarea medicului, veti incepe cel mai probabil anumite exercitii pentru a preveni rigidizarea articulatiei. Exercitiile fizice pot facilita totodata capacitatea de perceptie a pozitiei, amplasarii, orientarii si motricitatii gleznei (proprioceptie). Chiar si o ruptura completa de ligamente se poate vindeca fara interventie chirurgicala, cu conditia ca glezna sa fie imobilizata in mod adecvat. De asemenea, uneori, o glezna cu o ruptura veche de ligamente poate fi functionala la cel mai inalt nivel, datorita tendoanelor din jurul gleznei ce contribuie la mentinerea stabilitatii in miscare.
In cazul in care aveti o entorsa de glezna de gradul 1, folositi metoda RGCR (repaus, gheata, compresie si ridicare):
Fasa elestica gleznaTineti in repaus glezna renuntand la a va mai sprijini pe aceasta.
Gheata trebuie aplicata imediat, pentru a reduce inflamatia, si poate fi utilizata pentru 20 – 30 minute maxim, de trei – patru ori pe zi; combinati aplicarea ghetii cu compresia prin fasa elastica pentru reducerea edemului local si a durerii.
Compresia se realizeaza prin infasurarea gleznei cu bandaje elastice sau glezniere pentru a imobiliza glezna si pentru a asigura stabilitatea acesteia.
Ridicarea gleznei afectate deasupra nivelului inimii.
Principiile metodei RGCR sunt valabile si pentru entorsa de glezna de gradul 2, dar timpul de vindecare va fi mai lung. De asemenea, doctorul ortoped poate utiliza gipsul sau ortezele pentru imobilizarea gleznei.
Entorsa de gradul 3 poate fi asociata cu instabilitatea permanenta. Totusi interventia chirurgicala este necesara in cazuri rare. Si in acest caz este posibil ca timp de doua – trei saptamani sa aveti nevoie de o imobilizare cu atela sau aparat gipsat.
Exercitiile de recuperare contribuie la reducerea durerii, inflamatiei si previn cronicizarea problemelor de la nivelul gleznei. Se pot utiliza de asemenea terapiile cu ultrasunete si electro-stimulare (fizioterapia) pentru diminuarea duerii si inflamatiei. Initial, exercitiile de recuperare pot include un set de miscari active sau miscari controlate ale articulatiei gleznei fara rezistenta. Exercitiile fizice in apa pot fi si ele de mare ajutor. Antrenamentul proprioceptiv este foarte important deoarece proprioceptia insuficienta reprezinta o cauza majora a entorselor repetate de glezna si a instabilitatii articulatiei gleznei. Imediat dupa disparitia durerii, gama de exercitii poate fi largita, scopul general fiind acela de a fortifica glezna si de a creste mobilitatea gleznei.
Recuperarea dupa o entorsa de glezna trece prin 3 faze:
Faza 1 consta in repaus, protejarea gleznei si reducerea inflamatiei (o saptamana).
Faza 2 consta in reluarea mobilitatii, si tonifierea musculaturii (una – doua saptamani).
Faza 3 consta in reluarea progresiva a tuturor activitatilor care nu necesita rasucirea labei piciorului sau pivotarea cu glezna fixata pe podea si desfasurarea exercitiilor de intretinere. Aceasta va fi urmata de reluarea capacitatii de a efectua intoarceri rapide si bruste (activitati complexe), precum tenisul, baschetul sau fotbalul (cateva saptamani pana la cateva luni).
Medicatie
Se pot administra medicamente anti-inflamatoare nesteroide pentru a controla durerea si inflamatia.
Consecinte pe termen lung
Daca entorsa de glezna nu este depistata la timp si nu este tratata corespunzator, pot aparea probleme cronice cu durere si instabilitate.
Tratament chirurgical
Tratamentul chirurgical al entorselor de glezna este rar indicat, acesta fiind rezervat acelor entorse care nu raspund tratamentului nechirurgical si la pacientii care au ramas cu instabilitate dupa luni de recuperare si tratament conservator.
Optiunile chirurgicale includ:
Artroscopia – Chirurgul ortoped va examina interiorul articulatiei pentru a vedea daca exista fragmente de os sau cartilaj ori parti din ligament prinse in articulatie.
Reconstructia – Chirurgul va reface ligamentul deteriorat prin diferite tehnici.
Recuperare
Interventia chirurgicala presupune o recuperare indelungata pentru a redobandi aceeasi functie a gleznei (existenta anterior accidentarii). Perioada de timp necesara pentru recuperare depinde de gradul distructiei ligamentare si a partilor moi, de amplitudinea interventiei chirurgicale, si poate fi de cateva saptamani pana la cateva luni.
Preventia
Cea mai buna metoda de a evita entorsele de glezna este mentinerea fortei si a tonusului muscular, precum si a flexibilitatii gleznei.
Incalziti-va inainte de orice exercitii fizice si activitati care necesita efort fizic
Aveti grija la suprafata pe care va deplasati, alergati sau lucrati
Purtati incaltaminte adecvata si confortabila
Fiti atenti la semnalele pe care vi le trimite propriul organism si diminuati ritmul daca simtiti durere sau oboseala
Leziunea e acuta sau cronica ?
Daca ati suferit entorse de glezna in trecut este posibil sa continuati sa le faceti daca ligamentele nu s-au vindecat complet. Daca entorsele reapar frecvent si durerea persista mai mult de patru pana la sase saptamani, inseamna ca este posibil sa suferiti de instabilitate cronica de glezna. Activitatile care pot agrava aceasta afectiune includ mersul pe suprafete neregulate, activitati ce presupun efort fizic prelungit, si sporturile care necesita rasucirea gleznei sau schimbari bruste de ritm, cum ar fi joggingul, baschetul, tenisul sau fotbalul.
Printre posibilele complicatii ale entorselor de glezna se afla si proprioceptia anormala. Astfel va veti confrunta cu probleme de echilibru si slabire a muschilor care pot duce la o recidiva a entorsei. Daca aceasta se repeta de multe ori, afectiunea se cronicizeaza, cu instabilitate mare, si durerea cronica. Aceste complicatii pot apare si in cazul in care va reluati activitatea profesionala, sportiva sau alte activitati inainte ca glezna sa se fi vindecat complet iar recuperarea sa fie finalizata.
Adauga un comentariu