News Flash:

Tenis: Final cu peripetii la Tester Tiriac Trophy

13 Iunie 2005
596 Vizualizari | 0 Comentarii
•Turneul de tenis Tester Tiriac Trophy s-a incheiat aseara tarziu, la Baza Angero, dupa o saptamana in care ploaia a incurcat planurile organizatorilor •In finala, s-au intalnit Pablo Cuevas, din Uruguay, si Martin Alund, din Argentina •Martin Alund a castigat turneul dupa o finala echilibrata, cu 2-0 la seturi (7-5, 6-4) •Castigatorul trofeului va intra in posesia unui cec de 1.300 dolari si a 12 puncte ATP

Ploaia a fost principala constanta a turneului de tenis Tester Tiriac Trophy, incheiat aseara tarziu, la baza Angero, din cartierul Alexandru cel Bun. Dupa ce meciurile de primele tururi au fost amanate cu cateva zile, dupa ce organizatorii au fost nevoiti sa scurteze seturile, pana la patru jocuri, ploaia a fost cat pe ce sa incurce si finala de aseara. Pana la urma, ultimul act al disputei de la Tester Tiriac Trophy s-a disputat intre doi sud-americani, Pablo Cuevas, din Uruguay, cap de serie numarul 7 la startul competitiei, si Martin Alund, din Argentina, cap de serie numarul patru, inaintea turneului. Finala a fost echilibrata, cei doi jucatori dovedind inca o data ca tenismenii sud-americani sunt cei mai buni pe o suprafata lenta, cum este zgura. Dupa doua seturi de mare lupta, in care cei doi jucatori au mers cap la cap, argentinianul Martin Alund si-a folosit experienta si a invins cu 2-0 la seturi. Castigatorul competitiei de la Iasi va intra in posesia unui cec de 1.300 dolari, dar si a 12 puncte ATP. Finalistul turneului iesean va incasa noua sute de dolari si 8 puncte ATP, semifinalistii urmand sa se aleaga cu cate 480 dolari si patru puncte ATP. Arbitrul principal al turneului, dar si supervizor din partea Federatiei Internationale de Tenis (ITF) a fost Ioan Coman, un roman care locuieste in prezent in Germania. Peste toate insa, competitia din acest an a scos in evidenta mai multe carente, printre care lipsa unui drum de acces catre baza de pe malul Bahluiului si, cel mai important, lipsa unui teren acoperit in municipiul Iasi, pe care sa se poata disputa meciuri oficiale de tenis.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1749 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018903 (s)

loading...