Local

Accident grav în Chicerea, din judeţul Iași unde o mașină a intrat într-o casă. Două persoane sunt în comă, după ce șoferul beat a pierdut controlul autoturismului – EXCLUSIV, FOTO, UPDATE

Publicat: 11 aug. 2022
_____ Vizualizări 16 Comentarii
Accident grav în Chicerea din judeţul Iași unde o mașină a intrat într-o casă. Două persoane sunt în comă după ce șoferul beat a pierdut controlul autoturismului - EXCLUSIV FOTO UPDATE
Accident grav în Chicerea, din judeţul Iași

În cursul dimineții de 11 august, în jurul orei 04.00, un accident rutier deosebit de grav s-a produs în Chicerea din judeţul Iași. O maşină a intrat într-o casă, iar în urma impactului două persoane sunt în comă, iar a treia a suferit răni ușoare.

UPDATE: Prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi, a transmis detalii despre starea victimelor implicate în accidentul rutier.

„A fost accident rutier cu 4 victime în comună Tomeşti. Maşina a intrat în zidul unei case. Au fost patru victime, două persoane au ajuns la Spitalul Sf. Spiridon, iar alte victime la UPU Spitalul de Neurochirurgie.

1. George Z., 26 ani, a suferit o politrauma, fiind pasager față dreapta. A fost intubat şi ventilat mecanic. Scală de comă Glasgow = 3, a fost încarcerat, traumatism cranio cerebral acut deschis sever cu extravazare de substanţă cenușie, pneumotorax stâng minimal, contuzie hepatică. Se așteaptă rezultatul computerului tomograf total.

2. Cosmin P.,19 ani, politraumă, fiind pasager spate dreapta. A fost intubat şi ventilat mecanic. Scală de comă Glasgow = 3, otoragie bilateral, epistaxis, traumatism cranio cerebral sever, fractura înfundare temporopatietala. Contuzie toraco-abdominala. Se aşteaptă rezultatul CT.

Ambii pacienţi au fost evaluați de Neurochirurgie care v a prelua pacienţii în ATI a Spitalului de Neurochirurgie”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu.

UPDATE: Oficialii de la IPJ Iași au transmis faptul că la volanul autoturismului care a intrat în casă se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani care consumase băuturi alcoolice având o alcoolemie de 0,8 mg/l alcool pur în sânge. Sunt patru persoane rănite.

„În dimineața zilei de 11 august a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Chicerea a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că în accident a fost implicat un singur autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani.

În urma accidentului, șoferul și trei pasageri din autoturism au fost răniți. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acestuia fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate”, explică cei de la IPJ Iași.

Comentarii
Adauga un comentariu