Actualitate

Ludovic Orban, după ce Capitala a atins pragul 3 de infectare la mia de locuitori: „Este prematur să discutăm despre instituirea carantinei”

Publicat: 18 oct. 2020
Ludovic Orban
Premierul României, Ludovic Orban

Duminică, 18 octombrie 2020, premierul României, Ludovic Orban, a anunțat adoptarea unor restricții în Capitală, pentru localităţile care depăşesc rata de infectare cu noul coronavirus de trei cazuri la o mie de locuitori. El a stabilit următoarele: purtarea măştii în spaţii publice cursuri online, închiderea cinematografelor, restaurantelor, cafenelelor care au şi spaţii închise. Aceste măsuri vor intra în vigoare după adoptarea unei hotărâri a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

„Este prematur să discutăm despre o astfel de decizie (n.r. – instituirea carantinei) cert este că 14 zile aceste măsuri vor fi în vigoare” a declarat prim-ministrul duminică după amiază, în condiţiile în care Capitala a ajuns la pragul de infectare de 3,02 la mie.

Sunt în analiză „posibile alte măsuri”

Orban a mai adăugat că sunt în analiză „posibile alte măsuri”, pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

„Suntem în analiză pentru posibile alte măsuri. Pe de altă parte, vom solicita utilizarea altor metode a reduce riscul de răspândire, dacă va fi cazul. Deocamdată prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă am prevăzut aceste măsuri pentru a combate răspândirea virusului” a declarat Ludovic Orban.

Totodată, premierul a completat că măsurile prevăzute prin HG de prelungirea stării de alertă, care a fost adoptată miercuri, 14 octombrie, trebuie transpuse într-o hotărâre adoptată de Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

Bucureștiul a trecut de pragul trei

Duminică, 18 octombrie, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 3.920 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând astfel la 180.388. De asemenea, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat şi 60 de decese, bilanţul fiind de 5.872. În momentul de față, la ATI sunt internate 749 de persoane.

În ceea ce privește incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori, Bucureștiul a trecut de pragul 3. Totodată, în Capitală, au fost înregistrate 770 de noi cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore.

Conform ministrului Educației Monica Anisie, activităţile în şcoli şi grădiniţe se vor desfăşura luni în scenariul 2, hibrid. Anunțul a fost făcut după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat un coeficient al infectărilor cu noul coronavirus cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, în Bucureşti de 3,02. Ministrul a adăugat că după ce este convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, dacă se va decide să se treacă la scenariul online, va fi adoptat acest scenariu.

Masca este obligatorie în Capitală

După ce s-a depășit pragul 3 de infectare la mia de locuitori, Ludovic Orban a transmis că masca este obligatorie în spațiile deschise din Capitală.

”Prefectul Bucureștiului va convoca reuniunea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, va constata depășirea pragului de trei la mie și luarea măsurilor care sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern.

„Obligativitatea portului măștii, în toate spațiile deschise, alături de spațiile închise. Să nu se înțeleagă greșit”, a spus Ludovic Orban.

Alte măsuri vizează: suspendarea cursurilor școlare și organizarea orelor în sistem online, în toate școlile; suspendarea activităților în teatre, cinematografe, restaurante, în spații închise.

„Acestea sunt principalele măsuri care sunt adoptate, ele sunt cunoscute din momentul în care am prezentat după adoptare Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă. Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va trebui să le implementeze și să gândească un plan de implementare”, a declarat Ludovic Orban.





Adauga un comentariu