Cancan ultimă oră

Vali Vijelie vorbește despre scandalul de la mare: „Șeful poliției era cu mine la masă, beam un șpriț“ – UPDATE

Publicat: 03 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Vali Vijelie vorbește despre scandalul de la mare Șeful poliției era cu mine la masă beam un șpriț - UPDATE
Vali Vijelie vorbește despre scandalul de la mare: „Șeful poliției era cu mine la masă, beam un șpriț“

Cântărețul Vali Vijelie vorbește despre scandalul de la mare. În urmă cu câteva zile Vali Vijelie ar fi fost amendat după un concert susținut pe litoral, unde turiștii s-au îngrămădit să-l asculte fără să mai țină cont de regulile de protecție sanitară.

UPDATE: Adjunctul Poliției Năvodari, Sandu Coman, a fost la petrecerea unde a cântat Vali Vijelie, anunță Antena3. Inspectoratul de Poliție Județean Constanța va face verificări în urma afirmațiilor făcute de Vali Vijelie, că ar fi băut un șpriț cu un șef de poliție, la petrecerea din weekend de la Năvodari, încheiată cu amenzi. Ulterior Vali Vijelie a spus că a fost doar o glumă, dar cu toate acestea reprezentanții IPJ Constanța susțin că se fac cercetări.

Știrea inițială

Vali Vijelie susține că, în acea seară, alături de el, la restaurantul din Năvodari, se afla și ”șeful poliției”, fără să precizeze despre ce fel de șef este vorba.

„Toată lumea a venit, nu mai erau locuri. Oamenii .. să stăm în picioare. Înăuntru erau, nu mai știu, 3-400. La cealaltă terasă am ocupat locurile și la cealaltă. Și pe stradă s-a strâns fără număr. Unde-i vina mea? Și știi care-i frumusețea? N-o spun, pentru că … Da o spun până la urmă, că a trecut. Șeful poliției era cu mine la masă, beam un șpriț”, a declarat Vali Vijelie.

Vali Vijelie vorbește despre scandalul de la mare

Cântărețul a precizat că nu a fost amendat de poliție în acea seară.

„N-am primit amendă. N-am primit niciun fel de amendă. Am primit doar aplauze și respect. A spus oamenii, dacă e vorba de amendă, plătim noi. Să ne cânte Vijelie!”, a menționat Vali Vijelie.

A dat-o la întors: „Era un spirit de glumă!“

Conștient că ar putea să creeze un mare scandal, Vali Vijelie a spus că a glumit afirmând că a băut cu șeful poliției.

„Nu, era un spirit de glumă. Nu, nu, nu! Nicidecum nu avea cum să fie la concertul acela, era un spirit de glumă, nu avea cum să fie adevărat” au fost primele cuvinte ale cântărețului de manele. „Dacă era să fie, mai venea Poliția? Era un spirit de glumă, la un reality show. Nici nu îl cunosc. Iar eu nu beau de felul meu”, a menționat Vali Vijelie.

Gluma nu a fost gustată de Poliția Constanța, care a anunțat că va efectua verificări.

„Vom face verificări”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Cristina Gavriloaie.

Sute de persoane la un concert al lui Vali Vijelie în Mamaia

Polițiștii din Constanța au intervenit pe data de  29 august, pentru a opri un eveniment la care participau sute de persoane, în fața unui local din Mamaia-Sat (Năvodari), unde susţinea un concert cântărețul de manele Vali Vijelie.

Turiştii s-au îngrămădit în fața localului pentru o” cântare” a manelistului Vali Vijelie, fără să ţină seama de măsurile de distanţare fizică. Alertați prin serviciul de urgență, poliștii și-au făcut apariția la fața locului. Patronul localului a primit o amendă de 2.500 de lei, iar cântărețul – 1.000 de lei. Petrecerea s-a spart, şi atât cântăreţul, cât şi administratorul localului, au fost amendaţi.

„În zona Mamaia-Sat, mai multe persoane s-au adunat pentru a urmări interpretarea live a unui cântăreț. Polițiștii au folosit rampele autospecialelor din dotare împreună cu avertismentele verbale pentru a dispersa mulţimea”, a transmis Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.

Administratorul societății s-a ales cu o amendă în valoare de 2.000 de lei pentru organizarea de petreceri, interpretul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.000 de lei.

Adauga un comentariu