News Flash:

Primul meci dupa perioada Badulescu

17 Octombrie 2004
1103 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politehnica Iasi - Uztel Ploiesti, in etapa a VII-a a Ligii Nationale de handbal masculin •Iesenii sunt la primul meci dupa demisia antrenorului Cornel Badulescu •Daca nu invinge astazi, Politehnica pierde contactul cu formatiile de pe locurile neretrogradabile

Ramasi, de la inceputul acestei saptamani, fara antrenorul principal Cornel Badulescu, care si-a dat demisia nemultumit de rezultatele obtinute, handbalistii ieseni vor intalni astazi formatia Uztel Ploiesti, una dintre reprezentantele Romaniei in cupele europene. Cum Sarbatorile Iasilor au amanat numirea unui nou tehnician la Politehnica, formatia ieseana va fi condusa de pe banca tehnica la acest joc de secundul Tetiniuc, supervizat de Dan Cornel, vicepresedintele CS Politehnica. De luni, la Iasi va sosi antrenorul Ioan Gherhardt, care, cel mai probabil, ii va succede lui Badulescu la carma formatiei iesene. Pana atunci insa, Dediu si compania au dificila misiune de a depasi un adversar incomod, in fata caruia s-au inclinat si inainte de startul sezonului, la Cupa Iasului. Daca etapa trecuta iesenii au pierdut lamentabil la Piatra Neamt, scor 24-25, formatia din Ploiesti a reusit o victorie la limita, pe teren propriu, scor 34-33, in fata echipei Universitatea Poli Izometal Timisoara. Dupa disputarea primelor sase etape din aceasta editie de campionat, iesenii se situeaza pe penultimul loc in clasament, cu o singura victorie. De partea cealalta, Uztel este clasata pe un linistitor loc sase, cu sapte puncte in primele sase jocuri. "Chiar daca a plecat Cornel Badulescu, jucatorii nostri au datoria sa obtina a doua victorie in acest sezon, daca nu vrem sa fim condamnati la retrogradare inainte de vreme. Am incredere ca vor avea o reactie de orgoliu si ca vor iesi din pasa proasta a inceputului de sezon", a declarat presedintele CS Politehnica, Leonid Antohi. Jocul, care conteaza pentru etapa a VII-a a Ligii Nationale, se va disputa astazi, cu incepere de la ora 11.00, in Sala Polivalenta, intrarea la meci fiind libera. In afara jocului de la Iasi, in aceasta runda mai sunt programate meciurile: Steaua Bucuresti - Bucovina Suceava; CSM Medgidia - Lignitul Targu Jiu; Dinamo Bucuresti - Universitatea Resita; Minaur Baia Mare - Dinamo Brasov.

Ieri, in primele jocuri ale etapei, s-au inregistrat rezultatele:
Universitatea Poli Izometal Timisoara - HCM Constanta 17-28 (10-13), Armatura Cluj - HCM Neamt 26-22 (12-9).
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1914 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015826 (s)

loading...