Sanatate

Beneficiile complexului de vitamina B. Iată în ce alimente poate fi întâlnit

Publicat: 07 oct. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Beneficiile complexului de vitamina B. Iată în ce alimente poate fi întâlnit
Surse bogate de vitamine B sunt și cartofii, morcovii, vinetele , mazărea, fasolea, broccoli, zmeura, pepenele galben sau semințele de floarea soarelui.

Complexul de vitamina B include B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9, B12 și B15. Aceste vitamine sunt solubile în apă și au o multitudine de beneficii pentru sănătate.

Complexul de vitamina B susține sănătatea sistemului nervos, dar este o parte importantă și în alte procese organice. Vitaminele despre care vă vorbim astăzi se regăsesc în cantități semnificative în carnea de curcan și ton, dar și în ouă, lapte sau iaurt. Surse bogate de vitamine B sunt și cartofii, morcovii, vinetele , mazărea, fasolea, broccoli, zmeura, pepenele galben sau semințele de floarea soarelui. De asemenea, aceste vitamine folositoare sunt întâlnite și în alune, nuci, semințe de floarea-soarelui, germeni de grâu și cereale integrale.

Chiar și așa, singurul aliment care conține întregul complex de vitamina B este drojdia de bere. Poate fi consumată câte o bucățică de drojdie în fiecare zi, pentru menținerea sănătății organismului.

alimente care conțin vitamina B
Complexul de vitamina B susține sănătatea sistemului nervos, dar este o parte importantă și în alte procese organice.

Beneficiile complexului de vitamina B

Așa cum am spus, în acest complex se regăsesc următoarele vitamine: B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9, B12 și B15. Iată care sunt beneficiile acestora.

Vitamina B1

Vitamina B1 este cunoscută și sub denumirea de tiamină. Rolul acesteia este de a metaboliza carbohidrații, grăsimile și proteinele și de a le preschimba în energie pentru întregul organism. Mai mult, vitamina B1 este utilă și pentru buna funcționare a inimii, a sistemului nervos, a sistemului digestiv, dar și a sistemului muscular. Această vitamină este indicată pentru susținerea concentrării și a capacității de învățare, dar și pentru crearea unui strat de protecție a organismului împotriva efectelor dăunătoare generate de radicalii liberi.

alimente care conțin vitamina B1
Vitamina B1 este cunoscută și sub denumirea de tiamină.

Vitamina B2

Vitamina B2, sau riboflavina, contribuie la metabolizarea carbohidraților și a vitaminei B1. În plus, are efecte extraordinare pentru piele și păr, deoarece ajută la creșterea și dezvoltarea normală a țesuturilor. Vitamina B2 are rol antioxidant și, în același timp, produce anticorpi, indispensabili pentru buna funcționare a sistemului imunitar.

Vitamina B3

Vitamina B3, care are denumirea științifică de niacină, este folositoare pentru menținerea integrității și sănătății celulelor și țesuturilor, fapt pentru care este necesară pentru metabolizarea grăsimilor și a proteinelor. Are și proprietăți antioxidante, ceea ce înseamnă că ajută procesul de detoxifiere.

Vitamina B5

Vitamina B5, sau acidul pantotenic, are un rol covârșitor în formarea hormonilor antistres, dar contribuie și la susținerea sănătății tegumentelor și a părului. Totodată, este folosită și pentru sprijinirea sistemului imunitar și a celui nervos.

Vitamina B6

Vitamina B6, cunoscută și sub denumirea de piridoxină, este utilă în producerea de insulină și de celule sanguine roșii și albe. Această vitamină are și un rol special, acela de a crea ADN-ul și ARN-ul.

alimente care conțin vitamina B6
Vitamina B6, cunoscută și sub denumirea de piridoxină, este utilă în producerea de insulină și de celule sanguine roșii și albe.

Vitamina B7

Vitamina B7, sau biotina, susține o serie de enzime, care au un rol esențial în producerea de energie. Mai mult, biotina este un element important și în reglarea nivelului de glucoză, dar și a aminoacizilor.

Vitamina B9

Vitamina B9, cunoscută și sub denumirea de acid folic, sprijină procesele responsabile de creșterea și dezvoltarea organismului, mai ales în privința diviziunii celulelor și a producerii de ADN. Vitamina B9 este indicată în perioadele de sarcină și în primele stadii ale dezvoltării bebelușului.

Vitamina B12

Vitamina B12, în termeni științifici cobalamina, ajută la crearea celulelor roșii și la funcționarea optimă a sistemului nervos central.

suplimente de vitamina B12
Vitamina B12 sau cobalamina.
Adauga un comentariu