Actualitate

Publicația ReporterIS și Gabriel Gachi au pierdut procesul cu Daniel Niculiță. „Atacurile șantajiste trebuie să înceteze” (P)

Publicat: 18 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Publicația ReporterIS și Gabriel Gachi au pierdut procesul cu Daniel Niculiță. Atacurile șantajiste trebuie să înceteze P
Gabriel Gachi și ReporterIS au pierdut procesul intentat de Daniel Niculiță

Justiția din Iași a făcut dreptate oamenilor de bună credință. Publicația ReporterIS și cei care se află în spatele acesteea sunt buni de plată pentru denigrarea făcută luni la rând asupra mediului de afaceri din oraș. Am rezistat atacurilor, nu am cedat presiunilor și mi-am căutat dreptatea în instanță. Iar aceasta și-a spus cuvântul.

Gabriel Gachi, cel care controlează ReporterIS, a fost condamnat de către magistrații de la Judecătoria Iași, pentru atacurile la adresa mea și a investițiilor derulate în oraș. Este o situație care arată că sentința judecătorilor este una corectă și care demonstrează că în Iași aceste practici nu își mai au locul. Deși sentința nu este definitivă, eu am încredere în justiția și în judecătorii din România. Oamenii de bună credință au un sprijin în justiția din România iar oamenii de afaceri din Iași trebuie sprijiniți pentru că dezvoltă orașul. De aceea, încurajez și alți oameni de afaceri din Iași să nu cedeze la practicile șantajiste ale lui Gabriel Gachi.

Am avut un contract de publicitate încheiat cu publicația lui Gabriel Gachi pe o sumă de 3.000 lei lunar. În momentul în care nu am mai prelungit acest contract, Gabriel Gachi a început cu presiunile și atacurile la adresa mea și a firmei mele, prezentând în publicația respectivă informații trunchiate, calomnii și nu numai.

Am căutat dreptatea în instanță, iar după un lung șir de procese, justiția și-a spus cuvântul. Din punctul meu de vedere, decizia judecătorilor nu este una surprinzătoare, ci este o decizie corectă. Nu voi ceda acestor practici de șantaj care dăunează mediului de afaceri local. Recomand și celorlalți oameni de afaceri din Iași să reziste la atacurile acestui așa zis ziarist care publică informații trunchiate sau scoase din context doar ca să pună presiuni pe diverși investitori de bună credință.

Prin denigrarea constantă a afacerilor derulate în oraș, prin atacurile repetate la adresa mediului de afaceri locali, Gabriel Gachi a dat dovadă de rea voință, de atacuri mârșave, totul cu scopul de a șantaja și de pune presiune constantă pe oamenii de bună credință.
Astfel, judecătorii au constatat reaua voință a pseudo- ziaristului Gabriel Gachi și a firmei Alcalin Iași 2G SRL, obligându-l pe acesta să-și prezinte scuzele la adresa mea și a firmei mele în publicația pe care o are pe prima pagină timp de o perioadă îndelungată. Vom continua să luptăm în instanță pentru a ne apăra imaginea de atacurile șantajiste la care am fost supuși de Gabriel Gachi și publicația pe care o conduce! Demersul nostru nu ar trebui să reprezinte un îndemn și pentru alți dezvoltatori imobiliari care au fost atacați în ziarul lui Gabriel Gachi.

„Admite în parte cererea formulată de reclamantul NICULIȚA CRISTINEL DANIEL în contradictoriu cu pârâții ALCALIN IAȘI 2G SRL, GACHI DUMITRU GABRIEL și MORARU CEZAR. Obligă pârâții să plătească reclamantului, în solidar, suma de 10.000 de lei, cu titlu de daune morale. Obligă pârâții să publice, o dată pe săptămână, timp de o lună, pe prima pagină a publicației online ReporterIS, un comunicat prin care își cer scuze pentru denigrarea reclamantului, precum și să înceteze publicarea de articole defăimătoare la adresa acestuia. Obligă pârâții să plătească reclamantului, în solidar, suma de 3.140 de lei, sumă compusă din 3.000 de lei, onorariu de avocat redus de la 3.400 de lei, și 140 de lei, taxă judiciară de timbru” – Hotarâre 10143/2020 Judecătoria Iași
DANIEL CRISTINEL NICULITA

Adauga un comentariu