Local

Un pușcăriaș la Consiliul Județean Iași! Pavel Pântea are tupeul să candideze pentru președinție

Publicat: 10 mai 2024
_____ Vizualizări 8 Comentarii
Un pușcăriaș la Consiliul Județean Iași Pavel Pântea are tupeul să candideze pentru președinție
Pavel Pântea, fost pușcăriaș, pozează ca un activist civic, dar a făcut pușcărie pentru țepe imobiliare

Tupeu fără margini a pușcăriașului Pavel Pântea care candidează din partea PUSL pentru președinția Consiliului Județean Iași. Cu un trecut întunecos, plin de dosare penale, Pântea dorește să obțină voturile ieșenilor.

Șansele ca el să prindă măcar un post de consilier județean sunt nule, dar tot dorește să se umple de ridicol candidând pentru cea mai înaltă funcție politică la nivel județean. Este vina ieșenilor că un asemenea pușcăriaș cum este Pavel Pântea, a ajuns să candideze la Consiliul Județean Iași. Chiar, ieșenii, nu mai au niciun pic de respect de sine? Au ajuns să susțină orice candidatură? Chiar fiecare pușcăriaș din țară poate candida?

Pușcăriașul Pavel Pântea a fost dat afară din AUR dar candidează la Consiliul Județean Iași

PUSL, partidul susținut din umbră de pușcăriașul Dan Voiculescu primește oameni fără să îi pese de faptul că au și făcut pușcărie. Pușcăriașul Pavel Pântea a fost dat afară din AUR dar s-a înscris repede în PUSL pentru a prinde un loc pe lista formațiunii politice pentru Consiliul Județean Iași. Pe lângă faptul că este suspect modul în care în doar câteva zile au strâns mii de semnături, lucru care ar trebui verificat de procurori, Pavel Pântea pozează într-un ”activist civic” când în realitate este doar un fost pușcăriași. Lucrul acesta a fost aflat și de AUR Iași care s-au dezis de acest speciment.

Potrivit acuzațiilor formulate de procurori, Pavel Pântea și Florin Crudu au încheiat un antecontract pentru vânzarea unei locuințe în zona Tudor Vladimirescu. Din această tranzacție, cei doi inculpați au primit ilegal suma de 10.000 de euro. Deși contractul a fost ulterior reziliat, banii nu au fost returnați părților afectate.

În același dosar, Pavel Pântea și Silviu Hordilă au fost implicați într-un alt antecontract pentru aceeași locuință, semnat cu o rezidentă a Iașului. Aceasta a plătit un avans de 20.000 de euro și a acordat un împrumut suplimentar de 1.000 de euro. Cu toate acestea, nici rambursarea sumelor, nici transferul proprietății nu au fost înregistrate. Ca urmare, femeia a trebuit să se adreseze unui executor judecătoresc pentru a-și recupera prejudiciul suferit în urma acestor tranzacții suspecte.

Pavel Pântea a făcut pușcărie! Ieșenii trebuie să știe adevărul

Pavel Pântea nu este nici pe departe activistul civic care susține că este. Pușcăriașul mai susține că este și jurist, iar acest lucru aduce o pată neagră asupra sistemului judiciar românesc. Ce țară poate să accepte ca un om care a stat în pușcărie – există o decizie definitivă, irevocabilă – să fie jurist? Chiar atât de prost și corupt este sistemul românesc când permite unora care au făcut diverse infracțiuni să pozeze drept apărători ai legii?

Cum putem să votăm asemenea oameni care candidează pentru aceste funcții? Legea a fost clară în urmă cu câțiva ani, orice ar spune Pavel Pântea! Vă redăm decizia judecătorilor, decizie care apare negru pe alb, fără invenții, fără subiectivități, ci doar cu documente justificative:

”O sentință de 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 5530/02.12.2005 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr. 20176/2004, definitivă prin decizia penală nr. 573/27.04.2006 a Tribunalului Iași.
O sentință de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 2905/28.10.2011 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr. 595/245/2010, definitivă prin decizia penală nr. 262/12.03.2013 a Curții de Apel Iași.
O sentință de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 1086/04.04.2014 a Judecătoriei Botoșani, pronunțată în dosarul nr. 2126/193/2014, definitivă prin necontestare la data de 15.04.2014.”

Instanța a precizat că, în conformitate cu articolul 537 din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii actuale, se vor efectua mențiuni cu privire la reabilitare pe hotărârile anterioare menționate, arată portaljust.ro. În altă ordine de idei trebuie să precizăm faptul că aceste condamnări au fost rezultate prin contopire după cum urmează:

Instanța va menține revocarea suspendării condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5530/02.12.2005 a Judecătoriei Iași, pedeapsă pe care o adiționează la pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, contestatorul urmând să execute pedeapsa totală de 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală, admite contestația la executare formulată de contestatorul P. P.-G., fiul lui P. și M., născut la data de 19.08.1978 în mun. Iași, jud. Iași, CNP_, domiciliat în mun. Iași, ., ., ., în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul B..

Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2905/28.10.2011 a Judecătoriei Iași, și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

– pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. și ped. de art. 194 alin. 1, cu aplicarea art. 40 alin. 1 Cod penal din 1969;

– pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 31 alin. 2 rap. la art. 290, cu aplicarea art. 40 alin. 1 din Cod penal din 1969;

– pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal din 1969;

– pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5530/02.12.2005 a Judecătoriei Iași pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prev. și ped. de art. 213 Cod penal din 1969. DETALII PE SITE-UL OFICIAL AL JUSTIȚIEI – DOVADĂ INTANGIBILĂ  CLICK AICI (SE LUCREAZĂ CU DOVEZI, NU CU ACUZAȚII NEFONDATE)

Orice ar spune pușcăriașul Pavel Pântea despre el, că jurnaliștii inventează sau că sunt de rea credință, este contrazis de ceea ce judecătorii au scris negru pe alb, definitiv! Pavel Pântea este un fost pușcăriaș pentru că a sechestrat o femeie, pentru că a dat țepe imobiliare unor bieți oameni! În acest concurs de dovezi, cum poate pușcăriașul Pavel Pântea să candideze la Consiliul Județean Iași din partea PUSL? Cum poate orice partid să accepte un om care a făcut, pe bună dreptate și cu dovezi intangibile, pușcărie?

Comentarii
Adauga un comentariu