Cancan ultimă oră

Laurențiu Reghecampf are succes în afacerile din afara sportului. A făcut profit peste 100.000 de euro după divorțul de Anamaria Prodan

Publicat: 28 iun. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Laurențiu Reghecampf are succes în afacerile din afara sportului. A făcut profit peste 100.000 de euro după divorțul de Anamaria Prodan
Laurențiu Reghecampf are succes în afacerile din afara sportului

Laurențiu Reghecampf se află în plin proces de divorț de Anamaria Prodan. Cei doi au decis să se despartă după 15 ani de căsnicie. Se pare că antrenorului îi merge foarte bine în afaceri după despărțirea de impresară. Pe lângă cariera de antrenor de fotbal, Reghe are o afacere care îi aduce multe milioane de euro în cont.

Divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a stârnit numeroase momente de tensiune între cei doi soți. Chiar și așa, fostul antrenor de la CSU Craiova trece printr-o perioadă cât se poate de bună din punct de vedere financiar. Pe lângă sumele încasate ca antrenor, Reghe face bani serioși si din afacerea pe care o deține de mulți ani.

Laurențiu Reghecampf are succes în afacerile din afara sportului

Laurențiu Reghecampf și-a schimbat viața după divorțul de Anamaria Prodan. Antrenorul de fotbal și-a refăcut viața alături de Corina Caciuc, împreună cu care are un băiețel de doar câteva săptămâni. De asemenea, pe lângă profesia de antrenor, Reghe deține câteva afaceri care îi aduc un profit considerabil. În urmă cu ceva timp, fostul soț al Anamariei Prodan declara că și-a construit o fermă, iar ulterior această treabă a devenit serioasă. Reghe a început să se ocupe de dezvoltarea business-ului.

„Am făcut ferma, am început să fac pentru mine. Mă îngrășasem foarte mult, ajunsesem pe la 94 – 95 de kilograme. Am făcut niște analize în Abu Dhabi, antrenam atunci acolo, și mi s-a spus că mănânc foarte multă carne și multe lucruri care nu-mi fac bine. Am început să fac ferma asta cu gândul că vreau să mănânc ceva sănătos, ceva de la mine. Am început cu câteva găini, vaci, porci, oi, așa, de fun și am ajuns acum să am în jur de o mie de animale, poate mai mult. E o fermă foarte mare, e și un abator” a spus Laurențiu Reghecampf pentru podcastul „Fiță cu Adiță”.

Reghe face profit mare din ferma pe care și-a deschis-o

Laurențiu Reghecampf are toate motivele să fie fericit. După mai bine de cinci ani de activitate în domeniul creșterii animalelor, este pentru prima oară în care profitul financiar este peste măsură. Conform datelor financiare depuse la ANAF depuse de firma lui Reghe, se vede că antrenorul se pricepe și la afaceri.

Compania acestuia a fost înființată în noiembrie 2017, iar acum a reușit, pentru prima dată, să facă profit. Cifra de afaceri pentru anul 2021 este de doar 1.528 de lei, dar profitul a fost uriaș. Mai exact, Reghe a anunțat un profit de 671.631 de lei, respectiv aproximativ 135.000 de euro. Această sumă este apropiată cu cea câștigată la Craiova, ca antrenor, unde încasa un salariu de 15.000 de euro lunar și unde a petrecut un an, deci a câștigat aproximativ 150.000 de euro.

Adauga un comentariu