Prima pagină » Actualitate » Protest la Bucureşti! Profesorii ies în stradă pentru salarii mai mari

Protest la Bucureşti! Profesorii ies în stradă pentru salarii mai mari

14 dec. 2022, 09:45,
în Actualitate

Miercuri, 14 decembrie 2022, profesorii au organizat un protest la București, în fața Parlamentului din cauza neaplicării în integralitate a prevederilor Legii salarizării nr. 153/2017. Tensiuni în sectorul educației există și în Marea Britanie, acolo unde peste 70.000 de cadre didactice au ieșit în stradă.

Personalul nedidactic iese în stradă pentru a atrage atenția asupra veniturilor mici, dar și asupra bugetului minim acordat Educației pentru următorul an, în contextul în care veniturile nete ale aceste categorii de salariaţi sunt cuprinse între 1.700 – 2.200 de lei.

Profesorii ies în stradă pentru salarii mai mari

Astăzi este ziua decisivă pentru bugetul pentru anul următor. Ministerului Educaţiei i-a fost alocat doar 2,1% din PIB, cea mai mică suma acordată din ultimii 30 de ani.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă organizarea unui protest în faţa Palatului Parlamentului (intrarea de la Izvor) mâine, 14.12.2022, în intervalul 12:00 – 13:00. La acţiunea de protest vor participa aproximativ 600 de persoane, membri de sindicat, reprezentând personalul nedidactic din unităţile de învăţământ din Bucureşti şi din ţară. Această acţiune de protest face parte din seria protestelor care au fost demarate în întreaga ţară şi care vor continua şi în zilele următoare”, se arată într-un comunicat al FSLI.

Personalul nedidactic este nemulţumit de faptul că nu s-a aplicat prevederile Legii nr. 153/2017, că nu s-a acordat sporul pentru condiţiile de muncă, spor de care beneficiază salariaţii din alte sectoare bugetare cu funcţii asemănătoare. Totodată, printre nemulţumiri se mai includ: neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru; inexistenţa normativelor de personal; nedecontarea navetei; neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflaţiei, ceea ce va conduce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare şi neacordarea a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, educaţia urmând să primească 3,2% din PIB în anul 2023, din care 2,1% prin Ministerul Educaţiei şi 1,1% prin autorităţile locale şi pentru învăţământul superior.

Potrivit ministrului Educaţiei, Ligia Deca, pentru anl 2023, Ministerul Educaţiei are un buget de 32.325,452 de milioane de lei, în creştere cu 7,02% faţă de 2022.

„Creşterea, în termeni nominali, a bugetului pentru învăţământ pentru anul 2023 – peste 1,2 miliarde de euro – conduce la o alocare bugetară fără precedent – aproximativ 44 miliarde lei (9,9 miliarde euro). Cheltuielile cu educaţia vor avea o pondere de 8,14% în bugetul general consolidat (în creştere faţă de 2022)”, a menţionat ministrul Educaţiei.

Grevă în Marea Britanie. Mii de angajaţi universitari au protestat din cauza veniturilor mici şi a condiţiilor de muncă

Tensiune în sectorul educaţiei există şi în Marea Britanie. În a doua jumătate a lunii noiembrie 2022, peste 70.000 de angajaţi, printre care lectori, bibliotecari şi cercetători, au participat la prima zi de grevă din cauza salariilor, condiţiilor de muncă şi pensiilor.

”Personalul este epuizat, dar ripostează și vor bloca întregul sector”, a spus secretarul general al UCU, Jo Grady, care a avertizat cu privire la ”acțiuni și mai mari” în noul an, dacă nu există o ofertă îmbunătățită de la angajatorii.

Printre cererile Sindicatului Universităţii şi Colegilor se includ: creşterea salariului, după creşterea cu 3% din acest an, încetarea contractelor nesigure, inversarea reducerilor impuse în acest an în ceea ce priveşte pensiile.

”Am fost întotdeauna clar: condițiile de muncă ale personalului sunt condițiile de învățare ale studenților și, de mai bine de un deceniu, ambele au fost atacate de un sector care pune profitul mai presus de educație”, a declarat vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor pentru învăţământul superior, Chloe Field.

În Marea Britanie se mai aşteaptă o grevă în perioada sărbătorilor. Activitatea pe mai multe aeroporturi din Marea Britanie, printre care Heathrow, Gatwick, Manchester, Glasgow, Cardiff şi Birmingham, va fi perturbată de greva angajaţilor.

Așadar, reiterăm faptul că profesorii au organizat un protest la București pentru a cere salarii mai mari.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 septembrie 2026
26 septembrie 2026