News Flash:

Conducerea politiei sterge urmele lui Simirad

7 Mai 2000
1127 Vizualizari | 0 Comentarii
•Nimic nou in dosarele mai marelui urbei

Acum doua zile, ne-am adresat conducerii Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi in vederea obtinerii unor informatii in legatura cu intarzierea cu care dosarele primarului Constantin Simirad, patru la numar, sunt cercetate. Conducerea IPJ, dupa ce ne-a comunicat ca unul dintre dosare, cel cu Compiata, a fost returnat de la parchet pentru o noua expertiza, ne-a mentionat ca va oferi amanunte. Ieri, cand in mod normal acestea ar fi trebuit relatate redactorilor nostri, am aflat cu surprindere ca, din cauza unor probleme ale sefului de la Cercetari Penale, Relu Huma, informatiile nu pot fi facute publice. Politistul a fost toata ziua la tribunal, tinand loc de jurist al unitatii militare iesene. Trecand peste faptul ca ceva nu se potriveste, pentru ca in doua zile era foarte simplu de aflat de la seful Cercetarilor Penale motivul pentru care intarzie dosarele, ne gandim ca poate povestile despre casele politistilor sunt adevarate. Conform acestora, mai multi ofiteri ai IPJ Iasi au obtinut case de la primarie; dar aceeasi conducere a IPJ ne-a declarat ca doar doi sau trei politisti au luat case de la primarie in ultimii patru ani. Posibil, dar greu de crezut in conditiile in care se zvoneste ca jumatate dintr-un bloc a fost atribuit, direct de catre primar, ofiterilor ieseni. Au mai fost date politistilor si apartamente situate in alte doua etaje ale unui bloc de prin Lunca Cetatuiei. Asteptam in continuare ca politia sa-si faca datoria pe care o are fata de toti cetatenii.
Sorin ALEXA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1332 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019813 (s)