News Flash:

Avocat iesean acuzat de fals in inscrisuri

3 Aprilie 2007
1927 Vizualizari | 0 Comentarii
• Intr-un dosar de trafic de persoane in Cehia, un avocat din Baroul Iasi a fost descoperit ca a depus la dosar actele false prin care solicita amanarea judecarii dosarului • Cu putin timp inainte ca dosarul sa fie inregistrat la Parchet, avocatul a explicat ca de fapt s-a ajuns in aceasta situatie din cauza ca au fost incurcate niste acte • Judecatorii au acordat o amenda de 20 milioane lei (2.000 RON) • Doi dintre inculpatii din dosar au fost audiati


Un avocat iesean a fost la un pas de a fi cercetat penal pentru comiterea infractiunii de fals in inscrisuri. La un termen de judecata anterior, procurorul de sedinta de la Tribunalul Iasi a sesizat ca intr-un dosar de trafic de persoane un avocat a depus o cerere de amanare a cauzei pe baza unor actele medicale care erau false. Este vorba despre avocata Maria Andriesei, cea care a depus o copie dupa o adeverinta medicala cu datele modificate. Modificarile facute in respectiva adeverinta au fost sesizate chiar de presedintele completului de judecata, iar procurorul s-a autosesizat, sustinand ca va propune deschiderea unui dosar de fals.

La termenul care a avut loc in urma cu cateva zile, avocata a explicat ce s-a intamplat de fapt. "Actul respectiv a fost depus de un colaborator de-al meu, insa nu a fost depus actul care trebuia. Cel pe care l-am trimis eu sa depuna cererea de amanare si adeverinta medicala trebuia sa depuna o alta adeverinta", a explicat avocata Andriesei, incercand sa arate ca totul a fost o incurcatura. Pentru ca tergiversarea procesului si impiedicarea actului de justitie a fost clara in acest caz, avocata a fost sanctionata cu o amenda de 20 milioane lei (2 mii RON), fara insa a i se mai deschide un dosar penal. Acest fapt s-a petrecut in dosarul traficului de persoane in Cehia, caz in care mai multi barbati au fost acuzati ca au racolat oameni saraci din judetul Iasi si i-au dus in Cehia pentru a munci in conditii inumane. La acest ultim termen au fost audiati doi dintre acuzati, respectiv Constantin Ibanescu si Nicolae Rusu, cei doi soferi care au dus oamenii la munca in Cehia. "Dupa ce au fost trimisi in judecata inca din luna august 2006 au fost audiati abia acum, dupa mai bine de jumatate de an. In esenta, cei doi au recunoscut ca au transportat persoane in Cehia, dar faceau asta pentru a castiga un ban din meseria de soferi. Nu stiau ce se intampla de fapt acolo. Ei nu aveau de unde sa stie conditiile de munca in care lucrau cei pe care ii transportau. Adevaratii vinovati sunt altii", a declarat avocatul Septimiu Stirban. Potrivit anchetatorilor, cateva zeci de ieseni au cazut in plasa intinsa de traficantii de persoane. Acestia le promiteau locuri de munca platite cu sume cuprinse intre 600 si 900 Euro pe luna, insa acolo erau pusi sa munceasca pana la 16 ore pe zi in conditii inumane, iar banii erau luati de traficanti dupa ce victimele erau batute. Cand s-au intors in tara dupa cateva luni de munca, iesenii erau plini de datorii, distrusi psihic si fara nici un ban castigat.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1406 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017551 (s)

loading...