News Flash:

Amenzile judiciare

6 Ianuarie 2009
5051 Vizualizari | 0 Comentarii
Potrivit prevederilor codului de procedura civila, instanta poate sanctiona cu amenda judiciara de la 50 lei la 700 lei urmatoarele fapte: introducerea, cu rea-credinta, a unor cereri vadit netemeinice; formularea, cu rea-credinta, a unei cereri de recuzare sau de stramutare; obtinerea, cu rea-credinta, a citarii prin publicitate a oricarei parti; obtinerea, cu rea-credinta, de catre reclamantul caruia i s-a respins cererea, a unor masuri asiguratorii prin care paratul a fost pagubit; contestarea, cu rea-credinta, a scrierii sau semnaturii unui inscris.

Cu amenda judiciara de la 30 lei la 500 lei instanta poate sanctiona: neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune marturie cand este prezent in instanta, in afara de cazul in care acesta este minor; neprezentarea avocatului, a reprezentantului sau a celui care asista partea, ori nerespectarea de catre acestia a indatoririlor stabilite de lege sau de catre instanta, daca in acest mod s-a cauzat amanarea judecarii procesului; refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrarii in termenul fixat, ori refuzul de a da lamuririle cerute; nerespectarea de catre agentii fortei publice a obligatiei de acordare a concursului la indeplinirea efectiva a executarii silite; neluarea de catre conducatorul unitatii in cadrul careia urmeaza a se efectua o expertiza a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum si impiedicarea de catre orice persoana a efectuarii expertizei in conditiile legii; neprezentarea unui inscris sau a unui bun, de catre cel care il detine, la termenul fixat in acest scop de instanta; refuzul sau omisiunea unei autoritati ori a altei persoane de a comunica la cererea instantei, la termenul fixat in acest scop, datele care rezulta din actele si evidentele ei; cauzarea amanarii judecarii sau executarii silite de catre cel insarcinat cu indeplinirea actelor de procedura; impiedicarea in orice mod a exercitarii, in legatura cu procesul, a atributiilor ce revin judecatorilor, expertilor desemnati de instanta in conditiile legii, agentilor procedurali, precum si altor salariati ai instantei.

De asemenea, se sanctioneaza cu amenda de la 30 lei la 200 lei nerespectarea de catre oricare dintre parti sau de catre alte persoane a masurilor luate de catre instanta pentru asigurarea ordinii si solemnitatii sedintei de judecata. Amenda se stabileste prin incheiere executorie, care se comunica celui obligat, in cazul in care masura a fost luata in lipsa acestuia. Impotriva incheierii sus-mentionate, cel obligat la amenda va putea formula numai cerere de reexaminare, in termen de 15 zile de la data la care a fost luata masura sau, dupa caz, de la data comunicarii incheierii, solicitand motivat sa se revina asupra amenzii sau sa se dispuna reducerea acesteia. Cererea de reexaminare se solutioneaza prin incheiere irevocabila, data in camera de consiliu, de catre instanta de judecata ori de presedintele instantei de executare care a aplicat amenda.

amenda judiciara
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1847 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017777 (s)

loading...