News Flash:

Carambol de masini in Motca

28 Decembrie 2010
1142 Vizualizari | 0 Comentarii
Un tanar de 19 ani a reusit sa produca numeroase pagube mai multor autovehicule dupa ce a scapat de sub control masina pe care o conducea. Grigoras Simon, din Suceava, se deplasa cu o masina marca Mercedes spre Pascani. In apropierea comunei Motca, proaspatul sofer a pierdut controlul volanului din cauza zapezii depuse pe carosabil si a ajuns pe contrasens. A intrat in coliziune cu o masina marca Renault, condus de George Sipote, 29 ani, din Suceava, si mai apoi a ricosat intr-un alt autoturism, marca Mercedes, condus de Stelian Iorvaski, de 36 ani, tot din Suceava. Desi impactul a fost extrem de grav, nu au existat victime cu rani grave. De ingrijiri medicale au avut nevoie numai soferul si un pasager ce se aflau in masina Mercedes, masina care intrase pe contrasens. Cei doi au suferit rani usoare si au fost transportati la Spitalul Municipal pentru ingrijiri cu un politraumatism, plagi la nivelul genunchiului si urechii drepte, dar si un traumatism cranio-cerebral. Autoturismele implicate in accident au fost avariate in proportii de peste 75 la suta.

grigoras simon suceava mercedes pascani motca renault george sipote
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2522 (s) | 24 queries | Mysql time :0.099950 (s)

loading...