News Flash:

Politehnica are infirmieria plina

8 Septembrie 2004
1102 Vizualizari | 0 Comentarii
•Mai multi jucatori ieseni sunt incerti inaintea jocului de vineri cu Farul Constanta •Pereny, Toma, Bernard si Onut resimt accidentari mai vechi si ar putea lipsi la jocul cu marinarii •Doctorul echipei, Emil Iacob, spera insa in recuperarea celor patru pana vineri

De parca situatia grea din clasament nu ar fi fost de ajuns, tehnicianul Vasile Simionas se confrunta in aceasta saptamana cu mai multi indisponibili inaintea jocului cu Farul Constanta, programat a se disputa vineri, de la ora 20.00. Astfel, Bogdan Onut are o contractura a muschilor aductori, Dorel Bernard sufera de o intindere de ligamente, Pereny are o entorsa, in timp ce Toma resimte o accidentare mai veche. In aceste conditii, este lesne de observat ca in defensiva Simionas va avea mari probleme la jocul de la sfarsitul acestei saptamani, asta in cazul in care doctorul Emil Iacob nu va reusi sa-i recupereze pe cei patru pana vineri. Cei patru fundasi se adauga unei liste de jucatori accidentati care-i mai cuprinde pe Arcanu, Baldovin, Adrian Ilie, Cernat si Chiper. In plus, Iulian Arhire este in urma cu pregatirea fizica, lucru demonstrat de ultimele sale evolutii la Craiova si Alba Iulia. Totusi, antrenorul iesean spera sa poata conta pe toti jucatorii la meciul din etapa a sasea a Diviziei A. "Sper ca in aceste zile sa reusim recuperarea celor patru jucatori de care avem nevoie la meciul cu Farul. De altfel, toti patru au fost titulari in jocul cu FC Arges si ar fi o imensa pierdere pentru noi daca nu am putea conta pe ei. Doctorul m-a asigurat totusi ca, daca nu apar evenimente neprevazute, la ora meciului cu constantenii voi putea conta pe cei patru fundasi", a declarat increzator Simionas.
Cum deplasarea la malul marii este mult mai scurta fata de precedentele doua deplasari, la Craiova si la Alba Iulia, fotbalistii ieseni vor pleca spre Constanta in dimineata zilei de maine, in cursul serii urmand sa efectueze un antrenament pe Stadionul "Gheorghe Hagi", cel mai probabil de la ora 20.00, ora oficiala a jocului. In meciul cu Farul, echipa pregatita de Petre Grigoras, care sezonul trecut a antrenat pe Petrolul Moinesti, una dintre contracandidatele la promovarea in prima divizie, fotbalistii lui Simionas vor juca pe o prima normala de opt sute de dolari la victorie si jumatate in cazul obtinerii unui rezultat de egalitate. Totusi, chiar in cazul unui rezultat pozitiv la Constanta, conducerea clubului iesean va avea dificultati in achitarea obligatiilor fata de fotbalisti, tinand cont de faptul ca prin conturile gruparii din Dealul Copoului bate vantul.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1699 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018183 (s)

loading...