News Flash:

Carnavalul copiilor

19 Decembrie 2005
1032 Vizualizari | 0 Comentarii
Desi cladirea Clubului Copiilor a ajuns disputa pentru familiile Cantacuzino si Bratianu, la aceasta institutie continua activitatile ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Astfel, ieri a fost organizat Carnavalul Copiilor, manifestare la care au participat aproximativ 400 de copii. Elevii organizatori, indrumati de profesorii lor, au sustinut un spectacol literar, au cantat si au dansat. De asemenea, au fost prezentate obiceiurile populare din comuna Ruginoasa, acest lucru fiind facut chiar de catre elevii Clubului Copiilor din aceasta localitate. La finalul evenimentului, participantii au fost rasplatiti de sponsori cu dulciuri si racoritoare. "Cu toate problemele pe care le avem, in ce priveste retrocedarea cladirii, unde noi ne desfasuram in prezent activitatea, mergem inainte si ne vedem de treaba noastra. Am organizat ultimul eveniment important din acest an, si anume Carnavalul Copiilor. Pot spune ca au participat la carnaval aproximativ 400 de copii, care au fost foarte incantati de programul nostru. Speram ca si in anul 2006 sa avem unde sa ne pregatim si unde sa organizam diferite manifestari cu caracter cultural si educational", a declarat Gabriel Ciopraga, director la Clubul Copiilor din municipiul Pascani.
(P.F.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1313 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024714 (s)