National

Sindicalistii din Educatie protesteaza si ameninta boicotarea examenelor

Publicat: 25 mai 2016
1
Proteste de amploare in scolile din toata tara. Profesorii au inceput manifestarile impotriva ordonantei care nu le majoreaza salariile: au iesit in curtea scolii, in pauza mare, si au protestat in timp ce clopotelul a sunat fara incetare. In semn de solidaritate, la protest au fost prezenti si elevii, si parintii. Sindicalistii din Educatie nu au obtinut salarii mai mari, asa cum sperau. Guvernul le ofera mai multi bani, dar abia din luna august 2017. „Desi se spune ca invatamantul este domeniu prioritar, faptele nu arata acest lucru. Guvernantii, probabil, nu au presiuni ca sa rezolve aceasta problema. O sa hotaram care sunt formele urmatoare de protest. Dupa parerea mea cred ca am fi foarte eficienti daca blocam examenele”, a declarat unul dintre profesori.
„Consider ca este un afront la sistemul de invatamant romanesc, fapt care atrage, dupa sine, neclaritati si probleme care se pot rasfrange in perspectiva asupra intregului sistem de invatamant romanesc”, a declarat un alt dascal. Cu toate ca in pauza erau liberi, elevii au fost alaturi de profesorii lor. „Suntem aici ca sa ii sustinem pe profesorii nostri, pentru ca ei sunt cei care ne ajuta sa ne formam si au nevoie de mai mult respect. Pentru ca asta e ceea ce merita”, a precizat o eleva. Daca nu vor rezolva aceste probleme, profesorii ameninta ca vor boicota examenele.




Comentarii
Adauga un comentariu