News Flash:

Vacarul ucigas din Tomesti a fost condamnat

8 Septembrie 1999
957 Vizualizari | 0 Comentarii
•Criminalul a solicitat circumstante atenuante

Ioan Florea (43 de ani), vacarul comunei Tomesti, un individ deosebit de violent, a fost condamnat ieri de judecatorii Tribunalului Iasi la o pedeapsa de 18 ani de inchisoare si 5 ani interzicerea unor drepturi civile pentru omor calificat. In urma unui conflict cu doi sateni si familiile acestora, Florea a ripostat cu pumnii si picioarele, dupa care a injunghiat-o in inima cu un cutit pe tinara Elena Stanciu. In dimineata zilei de 26 august 1998, intre Florea si alti doi vacari din comuna, Constantin Trufanda si Constantin Rodescu a izbucnit un conflict din cauza unei suprafete de iarba pe care doreau sa o coseasca pentru vite. Enervat de comportamentul celor doi, Ioan Florea a plecat spre casa si s-a inarmat cu un cutit, asteptindu-si rivalii in apropierea unui bar. In urma unor insulte si amenintari de ambele parti, in centrul comunei a inceput o bataie in toata regula, principalii protagonisti fiind cei trei vacari. Trufanda a fost facut knock-out din doua lovituri si a fugit acasa, lasindu-i pe cei doi sa se paruiasca in mijlocul drumului. In timpul incaierarii au intervenit si familiile celor doi batausi, printre care si Elena Stanciu (fiica lui Constantin Rodescu). Ea a sarit in ajutorul tatalui, pocnindu-si adversarul in cap cu un par de doi metri lungime. Florea a ripostat cu pumnii si picioarele, dar vazind ca este dovedit a scos cutitul de la briu si a lovit-o pe femeie in inima. Elena nu a schitat nici un gest; doar s-a intors cu spatele si s-a prabusit la pamint ca trasnita. Moartea sa a fost instantanee si s-a datorat puternicei lovituri de cutit care i-a intersectat inima. Considerind pedeapsa prea aspra, criminalul a intocmit un memoriu pe care l-a adresat presedintei completului de judecata, solicitind circumstante atenuante. "Eu am lovit cu cutitul dupa ce am fost batut si maltratat in mod bestial de cei cinci agresori printre care si victima. Practic, eram inconjurat si paralizat de teama cind am lovit. Nu am dat cu cutitul pentru a ucide. L-am folosit doar pentru a incerca sa-i tin la distanta pe agresori. Ghinionul a facut ca fiica lui Rodescu sa fie mai aproape de mine si astfel am ucis-o" - a sustinut in apararea sa criminalul Ioan Florea.
Nicu SAMSON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1432 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019657 (s)

loading...