News Flash:

A inceput scandalul la ACSMU Poli - FOTO

20 Septembrie 2010
2842 Vizualizari | 2 Comentarii
ACSMU Poli nu a reusit sa treaca de ALRO Slatina
• Dupa remiza cu ALRO Slatina, scor 0-0, a inceput scandalul la Asociatia Club Sportiv Municipal Universitar Politehnica • Primarul Nichita, cel care declarase ca nu mai are nici o treaba cu noua echipa, a intrat peste antrenorul Ionut Popa si l-a certat pentru jocul prost al echipei • Popa a parasit nervos stadionul si nu este exclus sa demisioneze • "Intrebati-l pe primar de ce joaca prost echipa", a spus, nervos, Ionut Popa • Poli a facut un meci prost cu ALRO si oltenii meritau chiar sa castige la Iasi

Doar patru etape a durat linistea la noua echipa de fotbal Asociatia Club Sportiv Municipal Universitar Politehnica (ACSMU) Iasi. Dupa remiza cu ALRO Slatina, scor 0-0, din etapa a patra a ligii secunde, primarul Nichita, cel care declarase ca nu mai are nici o treaba cu noua echipa, a intrat peste antrenorul Ionut Popa si l-a certat pentru jocul prost al echipei. Nichita s-a dat de gol singur si i-a sfidat inca o data pe ieseni, pe cei carora le garantase ca el nu mai are nici o treaba cu echipa de fotbal si ca nu a premeditat retrogradarea Politehnicii. Foarte nervos de jocul slab al fotbalistilor ieseni, Nichita, cel care l-a impus pe Ionut Popa la ACSMU Poli, a intrat in vestiarul antrenorilor si l-a certat vehement pe acesta. Pacalit o data de primar, in anul 2008 (cand l-a sustinut pe fata, pe Nichita, la alegeri, iar, apoi, a fost obligat de acesta sa plece de la Poli), Ionut Popa nu a mai acceptat umilinta si a iesit nervos din vestiar, amenintand chiar ca pleaca de la echipa. "Intrebati-l pe primar de ce nu joaca echipa. Ce mi-a reprosat? Faptul ca nu am cauciucurile vopsite la masina", a declarat nervos Popa. Incidentul dintre cei doi a fost confirmat de presedintele clubului, Grigore Sichitiu, cel care a indemnat, insa, la calm. "Nu e bine sa vorbim sau sa luam decizii la nervi. Domnul primar a fost in cabina antrenorilor, dar nu e bine sa luam decizii la nervi. Tot ceea ce conteaza acum este sa intarim echipa. In mod normal, Ionut Popa va conduce antrenamentul de marti. Am jucat moale cu ALRO, e adevarat, dar trebuie sa strangem randurile si sa gasim niste solutii pentru compartimentul ofensiv. Daca pana acum am adus jucatori liberi, acum ne-ar trebui macar un atacant bun, cu care sa putem ataca promovarea", a declarat Grigore Sichitiu.

Prestatie lamentabila

Revenind la fotbal, cei cateva sute de spectatori care au urcat in Copou au regretat amarnic alegerea facuta. Echipa lor favorita nu a jucat nimic si a scos, ca prin minune, un punct, in fata unei formatii nou-promovate in Liga a II-a. Oaspetii au inceput mai bine meciul si puteau deschide scorul inca din minutul 14, cand fostul iesean Cristi Constantin a sutat foarte bine de la 10 metru lateral stanga, dar portarul Anghelache a respins cu un reflex superb. De altfel, oltenii au fost la carma jocului din Copou, Poli traind exclusiv din cateva executii ale lui Claudiu Ionescu. Desi arbitrul Amarandei a dictat o sumedenie de lovituri libere din preajma careului, Ionescu a ratat tinta de fiecare data. Dupa pauza, in minutul 48, acelasi Cristi Constantin a scapat singur la 10 metri si a tras peste poarta. In minutul 51, Edi Stoica a reluat cu capul spre poarta, iar Panait a evitat golul in ultima secunda, chiar de pe linia portii. In minutele 60 si 63, au avut si iesenii doua tresariri, dar Claudiu Ionescu a executat in portar o lovitura libera si a tras putin pe poarta, dupa o actiune frumoasa de atac a gazdelor. Cele mai mari ratari au apartinut, insa, tot oltenilor, care, in minutul 67, au ratat deschiderea scorului, la o faza la care Joseph Angel a tras peste poarta, liber in 6 metri. Dupa o noua ocazie a lui Edi Stoica, in minutul 87, oaspetii raman cu un om mai putin, Dumitru Ene fiind eliminat pentru un cot aplicat lui Alex Manea. ACSMU Poli nu a scapat, insa, nici in acest joc fara o eliminare, Alin Tene fiind trimis la cabine cu cateva secunde inaintea finalului partidei, pentru doua cartonase galbene. Astfel, ACSMU Poli a scos o remiza pe care nu o merita dupa aspectul jocului si aceasta echipa nu poate promova in Liga I, decat printr-o minune. Daca la Poli a inceput scandalul, antrenorul echipei ALRO Slatina, Corneliu Papura era suparat ca nu a reusit sa castige in Copou. "Avand în vedere sansele pe care ni le-am creat, am fi putut sa înscriem minimum un gol. Am ajuns în fata portii, dar am ratat foarte mult. Nu stiu daca si castigam daca înscriam, dar meritam sa înscriem. Cred ca am facut un joc bun. In prima repriza, Iasiul nu a avut foarte multe oportunitati si i-am prins de cateva ori pe contre. Ne-am creat ocazii mai ales în repriza a doua, pentru ca ei au iesit la joc, cum era normal, iar noi am profitat. Pacat ca n-am înscris. Despre arbitraj nu comentez, dar în prima repriza un jucator al echipei adverse cred ca a jucat mingea cu mana în careu", a spus Papura.

ACSMU Poli - ALRO Slatina 0-0
Stadion: Emil Alexandrescu
Spectatori: 800, vreme frumoasa, gazon bun
Formatii: ACSMU Poli: Anghelache - Manea, Vlaicu, Panait, Cornea - Baiano, Sarghe ('56 Dino Eze) - Andrei Neagoe ('56 Alin Tene), Claudiu Ionescu, Robert Neagoe ('68 Herghelegiu) - Palimaru. Antrenor: Ionut Popa.
ALRO Slatina: Tataru, Pasare, Visa, Kalai, Stoica, Quist, Precup ('81 Dumitra), Popescu, Cristi Constantin ('70 Vodita), Dumitru Ene, Barsan ('60 Joseph Anghel). Antrenor: Corneliu Papura.
Arbitri: Ciprian Amarandei - Eduard Crangasu, Valentin Cristea.
Observatori: Costin Toma si Dumitru Dan.

Etapa 5, sambata, 25 septembrie

FC Bihor Oradea - ACSMU Poli Iasi
CS Mioveni - CSM Ramnicu Valcea
ACU Arad - Minerul Lupeni
Vointa Sibiu - FC Silvania
Ariesul Turda - Unirea Alba Iulia
Gaz Metan CFR Craiova - FC UT Arad
Petrolul Ploiesti - FC Arges Pitesti
Muresul Deva - ALRO Slatina.

Galerie Foto

Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

hg  | #123891
suji pl briaur, taranoiule
suporter  | #123930
"cei cateva sute de spectatori"??!! Poate "cele cateva sute de spectatori"!!! puneti mana pe un DEX... ceva
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1351 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019224 (s)

loading...