News Flash:

Handbal masculin - Divizia A

8 Septembrie 2002
1292 Vizualizari | 0 Comentarii
Debut de sezon pentru elevii lui Costel Schender

•Partida Politehnica Iasi - CSM Adjud va avea loc astazi, de la ora 12.00, la Sala Polivalenta

In liga a doua de handbal masculin, astazi sunt programate partidele rundei inaugurale. In Seria Est vor evolua numai zece echipe, fata de cele 12 anuntate anterior. Handbalul romanesc fiind in "cadere libera" de mai multi ani, efectiv nu au mai fost gasite alte doua grupari care sa se inscrie in competitie. Pe teren propriu, Poli Iasi, condusa de pe banca tehnica de prof. Costel Schender, va intalni pe CSM Adjud, o echipa destul de modesta in sezonul trecut. Meciul se va disputa de la ora 12.00, la Sala Polivalenta, si va fi condus de o brigada din Vaslui. Lotul de "14" al gazdelor ii cuprinde de Pralea, Buga si Lungu (portari) si pe jucatorii de camp Elisei, Dimofte, Adam, Ciocoiu, Massari, Crainiceanu, Damian, Maftei, Budeanu, Chiuda si Onuta, ultimul fiind revenit de la Fibrex Energoterm Piatra Neamt. Nu s-au rezolvat inca transferurile vasluienilor Botezatu si Velicu. "Avem sansa unei victorii la inceput de sezon, dar trebuie sa tratam meciul cu toata seriozitatea. Din pacate, insa, problemele financiare la echipa noastra nu s-au rezolvat nici in prezent", a declarat ieri dupa-amiaza antrenorul iesean Costel Schender, aflat la o sedinta de pregatire cu elevii sai.
Celelalte meciuri ale rundei de astazi sunt CS Universitatea Galati - CS Petrolul Teleajen Lukoil Ploiesti, CSM Nitramonia ENA Fagaras - CS H&V Universitatea Pitesti, CS Stiinta Bacau - CS Romvag Caracal, HC Vaslui - CSM Medgidia.
De mentionat ca, de la ora 11.00, la discoteca MAXX de la Sala Polivalenta va avea loc astazi si un concurs de table organizat de clubul iesean Backgammon 6x5, cu o taxa de participare de 100.000 lei de persoana. Concursul este dotat cu premii si la el poate participa oricine iubeste acest sport cu influente balcanice.
Dan TEODORESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1403 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020637 (s)

loading...