News Flash:

In Casa Guliver, 45 de copii infestati cu HIV isi consuma zilnic drama existentei lor

28 Mai 2001
1296 Vizualizari | 0 Comentarii
•Acolo nu sunt bolnavi si oamenii nu se feresc de ei; se joaca cu ceilalti fara teama si, uneori, ii mai vad si pe cei care le-au dat viata •Ionut are 11 ani si este cel mai istet si mai vioi dintre ei, avand tot timpul ceva de adaugat, o replica sau o gluma care te face sa razi 2

Exista pasi pe care pietrele nu-i cunosc pentru ca, undeva, intr-o aripa izolata a orasului, exista cativa copii pe care cea mai crunta boala i-a inchis pe veci intr-un univers steril, in care un destin implacabil sta la panda in orice ungher, preschimband in lacrimi cascadele de ras si fericirea infantila intr-o tristete batrana, dureroasa si grea. Ceilalti copii fug de ei si oamenii mari se feresc cu oroare de atingerea lor. Doar ursuletii, adormiti in vesnicul lor somn de plus, papusile de plastic si masinutele din metal pot suporta atingerea fara nici o teama. Fasii de lumina taie in carnea aerului ingrosat de mirosul amarui, ca de gutuie stricata, al medicamentelor, iute si intepator al dezinfectantului. Printr-un petec de geam, boabe de cer se caznesc sa-si verse albastrul, lipindu-si norii de fruntile albe ale copiilor. Aici, in Casa Guliver, nume ce parca simbolizeaza contrariul evolutiei firesti a vietii, vesnicia infantilului, traiesc 45 de copii. Sunt bolnavi, infestati cu virusul HIV. Parintii i-au abandonat prin leagane si spitale, dintr-o lasitate pe care unii o pot considera fireasca, sau de frica de a nu se imbolnavi si ei. Oamenii vor curge mereu in arterele orasului, vor iubi, vor spera, isi vor purta in suflete dramele lor mai mici sau mai mari, o noua lume se va naste odata cu venirea la viata a unui om si va muri impreuna cu moartea altuia, dar in acest loc uitat parca de Dumnezeu si de lume, sufletele unor copii se vor zbate in fiecare secunda intre lumina si intuneric. Soarele si lumea lor vor apune mult mai devreme pentru ca ei sunt condamnatii.

Fericirea renaste chiar si in durere

"Pai, sa-ti spun. Tare mi-a mai placut cand m-am dat cu caruselul. Ce, nu stii ce-i ala carusel? Este roata aceea mare, mare, care se invarte tare, tare de tot, de ametesti. Si de acolo vezi copacii si copiii de jos mici de tot, si se rotesc parca si ei odata cu tine. Mi-a fost frica la inceput, dar dupa ce m-am rotit de cateva ori, a inceput sa-mi placa tare. Bine, e adevarat ca noi iesim mai rar si nu ma dau prea des in carusel, dar imi place tare mult. Poate acum, ca vine Ziua Copilului, o sa ma mai dau", vorbeste repede Catalina, o fetita vioaie, cu ochii ca doua boabe de piper, cu chipul umbrit de o claie ciufulita de par auriu.
"Sa-ti spun drept, eu nu vreau sa merg la parintii mei. Mi-a placut cand am mers acasa la o prietena de-a mea, Carmen. Parintii ei o mai iau uneori acasa. Cine e Carmen? Cum? Nu stii? E cea mai buna prietena a mea. Ma iubeste si se joaca cu mine. Imi mai place sa pictez oameni, copaci si case, dar nu pot sa-ti arat nici un desen pentru ca nu am acum, dar am sa-ti desenez ceva pentru tine", spune, toata numai un zimbet Catalina.
Pare un copil normal. Nimic nu da de banuit ca undeva, inlauntrul ei, sangele curge conspirand marea revolta. Si apoi, urmarea povestirii ei cade violent, nemilos: "Stii ce vreau sa ma fac cand voi fi mare? Vreau sa fiu infirmiera; sa am grija de copii si de oameni".

Ingerii

Ionut are 11 ani. A contractat boala cu multi ani in urma, dar organismul sau lupta din rasputeri. Nici el nu pare bolnav. Dimpotriva. Este cel mai istet si mai vioi dintre ei, avand tot timpul ceva de adaugat, o replica sau o gluma care te face sa razi. In timp ce vorbeste, se petrece un lucru ciudat: omul blazat, cu sufletul ros de pacatul rutinei, mai bolnav sufleteste poate decat copilul din fata sa, rade mai adevarat si mai sanatos ca niciodata la glumele acestui copil bolnav. Si, intr-adevar, ei au sufletul cel mai sanatos si mai curat din toata aceasta lume. Cea mai cumplita drama se petrece aici, intre acesti pereti si in aceste inimi. Pentru ca ei stiu, constientizeaza boala de care sufera, si astfel dau celorlalti de afara, cea mai autentica lectie de speranta si tarie sufleteasca. "Sa stii ca mie imi place in general sa fac orice. Imi place sa ascult muzica, sa ma joc pe calculator, sa bat mingea. Pacat insa ca nu avem un teren de joaca. Nu avem spatiu destul nici aici pentru ca, imediat ce sarim un pic mai tare, iese praful din mochete si aerul trebuie sa fie cat mai curat. Stiai asta, nu?", spune Ionel, si adauga, cu un aer sugubat, colegei sale, Catalina: "Draga, ce te tot foiesti acolo? Taca-ti gura, ce tot mormai? Stii ce? Ma mir cum de nu ti-ai luat spray-ul cu tine sa te pufai". Apoi, misterios: "Are o boala de se tot sprayaza; puf, puf, toata ziua, de ne ameteste. Nu stiu de unde are ea spray, ca bani nu are".
Alexandra, o alta fetita, oachesa, frumoasa foc, spune ceva de pastile si Ionel sare ca ars: "Alexandra, te-am rugat de atatea ori sa nu-mi mai amintesti de pastile! Mi se face rau. Seara pastile, dimineata pastile. Nici macar sa ne indulcim cu inghetata nu ne lasa, ca racim. Eu vreau sa ma fac doctor si am sa-i las pe toti copiii sa manance inghetata", promite Ionel.
In ochii sai mari, albastri, aripa unui gand intunecat ii umbreste privirea si se ascunde apoi repede in covorul plusat. Ionut este un copil timid. Vorbeste incet dar este foarte ferm in ceea ce spune. Uneori, se mai ascunde sub fustele asistentei favorite - doamna Marieta. Are ochii negri, mari si intotdeauna parca mirati de tot ce se intampla in jur. "Mie imi place tare mult filmul xIngerasula. Nu pierd nici un episod. Si cu masinuta cu telecomanda imi place sa ma joc. Cand o sa cresc mare o sa ma fac sef", spune el hotarat.
Toti ceilalti incep sa rida. Mihai este cel mai mare dintre ei. Este tacut, de o seriozitate care te face sa-ti lasi privirile in jos, ca pentru o vina nestiuta. "Imi place foarte mult matematica, dar si sa joc biliard. Seara, inainte de culcare, fac gimnastica. Cel mai greu este de suportat aici plictiseala. Nu poti sa iesi in oras, nu poti sa joci fotbal sau sa te plimbi linistit pe strada, printre oameni. Este bine ca suntem impreuna. Ne-am obisnuit foarte mult unul cu altul si am suferi daca ne-ar desparti cineva, dar mie mi-ar placea sa vina parintii sa ma ia. M-au vizitat anul trecut. Mi-au adus flori, ciocolata si o masina cu telecomanda".
In timp ce Mihai enumera cadourile primite, toti ceilalti murmura in cor: "Flori, ciocolata, masinuta cu telecomanda". Bucuria lui Mihai, atunci cand a primit toate aceste lucruri, a fost a tuturora. Toti s-au bucurat si aproape ca isi aminteau mai bine decat el de vizita parintilor lui. Pentru ca e mare lucru, se intampla o data la cativa ani sa fii vizitat de parinti.

Recurs la fericire

Odata cu plecarea la somnul de amiaza a celor cinci, tacerea se intinde ca o umbra vascoasa, alba si nefiresc de aspra, peste dormitoarele copiilor, inghitind lacom rasete infundate ce vin de dupa usi. Ursuletii de plus dorm, alaturi de papusi cu zambete inghetate, girafe pufoase si catelusi cu boticuri de plastic, zgomotele ce vin de afara se sparg in mii de franturi luminoase, sonore, in ferestre, si soarele apune, topindu-se, rosu, incandescent, intr-o ultima explozie de raze, peste lume. In Casa Gulliver, 45 de copii dorm si ei, si-n vise e adevarata lor viata. Acolo nu sunt bolnavi si oamenii nu se feresc de ei; se joaca cu ceilalti fara teama si, uneori, ii mai vad si pe cei care le-au dat viata. Ei au iertat de mult. De undeva, dintr-o camera, se aude vocea unui copil. Canta ceva. Apoi, rezlete, se mai aud cateva glasuri care ingana. Dintr-o data, peste fereastra intredeschisa, un cor intreg de glasuri tinere, vesele, sprintare, sparg tacerea si ies victorioase si pline afara, unduindu-se odata cu frunzele, cu vantul, se impletesc printre pasii trecatorilor si se topesc inspre cer. Este cantecul de izbinda: soarele a apus iarasi sub privirile lor fericite.
Gina PAVEL
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1912 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018172 (s)

loading...