News Flash:

Din nou acasa

19 August 2002
1867 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa opt ani petrecuti prin orfelinate, Emanuel Jantoniu s-a intors in sanul familiei sale. La cei 17 ani ai lui, o varsta la care fiecare tanar incepe sa se gandeasca la un viitor, Emanuel este pe cale sa termine clasa a VII-a la Centrul Special din Popricani. Chiar daca familia l-a lasat de izbeliste, este totusi fericit ca a putut petrece cu ea sarbatorile de Paste, undeva in Iasi, pe strada Garabet Ibraileanu. I-a placut atat de mult incat a hotarat ca nu se va mai intoarce, in ruptul capului, la Popricani. Nu a mai revenit in Centru si a lasat balta scoala. Impresionata, mama lui Emanuel a luat decizia de a-l pastra langa ea. "Mama doreste reintegrarea fiului sau in familie si a inaintat in acest sens si o cerere, pentru a-si lua fiul acasa pe cai legale. Ancheta sociala efectuata la domiciliul familiei a fost favorabila si a stabilit ca parintii au conditii corespunzatoare pentru a-si intretine fiul", a declarat Florin Ferariu, asistent social la Popricani. De altfel, adolescentul a fost deseori vizitat de familie, iar reintegrarea sa a venit ca o consecinta fireasca. Comisia pentru Protectia Minorilor din cadrul Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului a fost de acord cu solicitarea mamei lui Emanuel de a-si lua fiul inapoi acasa. In ultimul timp, datorita consilierii speciale acordate de asistentii sociali familiilor cu copii institutionalizati, tot mai multi parinti isi iau inapoi odraslele. In primul semestru al acestui an, 35 de copii institutionalizati la Iasi s-au reintors la familiile lor. Alina ZAHARIUC
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1431 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024516 (s)