News Flash:

Caderea Zidului Berlinului a adus inconveniente pentru femeile est-europene

4 Noiembrie 2009
621 Vizualizari | 0 Comentarii
Caderea Zidului Berlinului a adus inconveniente pentru femeile est europene
Revolutiile din 1989 au determinat schimbarea mentalitatii femeilor din tarile est-europene, tranzitia la democratie dand nastere unor fenomene precum turismul pentru avorturi in Germania, respectiv pentru tratamente de fertilizare in Polonia, scrie The Times in editia electronica. Potrivit The Times, numeroase femei din Polonia calatoresc in Germania pentru a avorta intrucat legislatia germana referitoare la renuntarea la sarcina este relativ liberala. Legea poloneza prevede ca sarcina poate fi intrerupta numai in cazul in care continuarea acesteia pune in pericol viata mamei sau daca este victima unui viol. Chiar si in aceste conditii, multi doctori refuza sa efectueze avorturi invocand argumente morale. Pe de alta parte, femeile se deplaseaza din Germania in Polonia pentru a ramane insarcinate, in vreme ce polonezele vin in Germania sa avorteze. Din 1989, in Europa s-a produs o turnura pentru femei, nu pozitiva din toate punctele de vedere. Femeile din tarile est-europene au patruns intr-o perioada de ambiguitate, de incertitudine in privinta rolului acestora de mame, dar si de angajate, comenteaza cotidianul britanic. Astfel, daca in anii `80 feministele occidentale militau pentru drepturi egale in vederea obtinerii locurilor de munca, in Cehia, Ungaria, Polonia si Germania de Est, femeile reprezentau jumatate din totalul fortei de munca. Acestea ocupau functii de conducere, precum doctori primari si ingineri, intregul sistem educational fiind structurat in jurul nevoilor lor. Exista insa si povesti de succes, in special in domeniul sportului, precum patinatoarea Katarina Witt, medaliata la Jocurile Olimice in Germania de Est, care si-a continuat ascendenta si dupa reunificarea tarii. In politica, exista insa putine femei care au traversat perioada de tranzitie, in afara de Angela Merkel, care in urma cu 25 ani era cercetatoare la Institutul de Chimie din Berlinul de Est.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1280 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015716 (s)

loading...