News Flash:

Conditiile de reducere a impozitului pe profit

10 Octombrie 2001
879 Vizualizari | 0 Comentarii
•Plata taxelor si impozitelor catre bugetul de stat este conditia esentiala pentru a putea beneficia de aceasta facilitate fiscala

Stufoasa legislatie romaneasca in materie de fiscalitate a produs tot mai multa confuzie in randul agentilor economici. Frecventele modificari ale legilor care promiteau diverse facilitati firmelor au determinat ca patronii societatilor mici si mijlocii sa nu-si cunoasca drepturile in materie de fiscalitate. Prin urmare, de reducerea impozitului pe profit beneficiaza toti contribuabilii, persoane juridice, care au achitat integral si la termenele legale toate obligatiile curente la bugetul de stat pentru anul in curs. "Aceste obligatii reprezinta de fapt impozitul pe profit, impozitul pe venit, taxa pe valoarea adaugata, accize, precum si impozitul pe titei si gaze naturale", a apreciat purtatoarea de cuvant a Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene, Maria Taran.
Cea de a doua conditie care trebuie indeplinita de o firma pentru a putea beneficia de reducerea impozitului pe profit este achitarea tuturor ratelor din sumele esalonate. Legea acorda o pasuire celor care si-au achitat obligatiile curente catre bugetul de stat cu o intarziere de cel mult zece zile, de trei ori in cursul anului, pentru fiecare obligatie in parte. Conditia esentiala este ca societatea in cauza sa-si achite odata cu obligatiile si majorarile de intarziere aferente. In plus, aceste conditii trebuie respectate timp de 12 luni consecutiv. "Contribuabilii persoane juridice, care se incadreaza in aceste prevederi, beneficiaza si de o bonificatie de 5% pentru fiecare obligatie bugetara achitata in termenele legale", a mai adaugat Maria Taran.
De asemenea, potrivit normelor metodologice ale Legii 133/1999 privind stimularea intreprinderilor mici si mijlocii, toti agentii economici care se incadreaza in categoria IMM pot beneficia de cota zero sau redusa a impozitului brut reinvestit. Pentru ca un agent economic sa poata beneficia de aceasta facilitate trebuie sa indeplineasca cumulativ doua conditii. Prima dintre acestea este sa isi desfasoare activitatea in sfera productiei de bunuri materiale si servicii, putand avea un numar scriptic de angajati anual: pana la noua salariati - microintreprinderi, intre 10 si 49 - intreprinderi mici, iar intre 50 si 249 de angajati - intreprinderi mijlocii. Cea de a doua conditie ce trebuie indeplinita este sa realizeze o cifra de afaceri anuala echivalenta cu opt milioane de euro.
Cornelia LAZARESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1974 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012861 (s)

loading...