News Flash:

Ghid Turism BUNA ZIUA Iasi - Revelion scandinav

4 Decembrie 2009
797 Vizualizari | 0 Comentarii
Ghid Turism BUNA ZIUA Iasi Revelion scandinav
PRIMUL TEXT PE COLOANA

Ghid Turism BUNA ZIUA Iasi - Revelion scandinav

Croaziera de lux Copenhaga - Oslo - Copenhaga

Petreceti un Revelion in stil scandinav! Bucurati-va de o croaziera de lux si vizitati doua dintre cele mai frumoase capitale nordice: Copenhaga si Oslo!

29 Decembrie 2009: Bucuresti - Copenhaga

Aterizare pe aeroportul Kastrup din Copenhaga si transfer la hotel. Cazare la hotel 4 stele situat ultracentral in Copenhaga. Seara, va recomandam sa vizitati Parcul Tivoli, deschis in anul 1843 si vestit pentru numeroasele sale posibilitati de distractie. Aici puteti lua si o cina romantica intr-unul din numeroasele restaurante sau va puteti relaxa la o piesa de teatru sau la un concert. Veti fi incantati de capitala daneza cuprinsa de farmecul sarbatorilor!

30 Decembrie 2009: Croaziera nocturna Copenhaga - Oslo

Dimineata, mic dejun bufet la hotel si tur de oras. Veti putea admira: Palatul Christianborg (sediul Parlamentului danez), statuia lui Hans Christian Andersen, Bursa, Muzeul de Arta "Carlsberg Glyptotek", Castelul Rosenborg, Turnul Negru, Biblioteca Regala ("Diamantul Negru"), Teatrul Regal, Noua cladire a Operei, vechiul port Nyhavn, Palatul Regal Amalienborg (resedinta Familiei Regale), Piata Palatului cu una dintre cele mai frumoase statui din Europa - statuia ecvestra a lui Frederick al V-lea, Fantana Gefion, faimoasa statuie Mica Sirena, simbolul capitalei daneze, inspirata din nemuritoarea poveste a lui Andersen.
Dupa turul de oras, puteti explora vestita strada comerciala Stroget, iar la orele 15:30 transfer de la hotel in port si imbarcare pe luxoasa nava de croaziera "M/S Crown of Scandinavia", din portul Dampfaergevej 30. La orele 17:00 se ridica ancora si veti porni catre Oslo, capitala Norvegiei. Seara, cina de tip bufet scandinav cu specialitati culinare din toate tarile scandinave, dar si din bucataria internationala, incluzand si un pahar de vin, bere sau suc. Dupa cina, petrecerea poate continua pana dimineata in acordurile muzicale ale orchestrelor din diversele restaurante sau, pentru cei mai activi, pe ritmurile discotecilor si cluburilor de pe vas. Pe vas exista un magazin "tax-free", numeroase restaurante si cluburi cu ringuri de dans, karaoke, locuri de joaca pentru copii, astfel incat distractia si voia buna sunt garantate!

31 Decembrie 2009: Oslo - Copenhaga

Dimineata, savurati un mic dejun bufet scandinav delicios inainte de a debarca la Oslo. Din restaurantul panoramic, admirati intrarea vasului in portul Oslo situat pe malurile unui frumos fiord in forma de gat de lebada. La orele 09:30 debarcare la Oslo, capitala Norvegiei, care tocmai a fost desemnata tara cu cele mai bune conditii de trai, si tur de oras pentru a putea admira: Primaria (Radhuset) unde in fiecare an in luna decembrie sunt acordate Premiile Nobel pentru Pace, pitorescul port Akker Brygge, principala strada pietonala Karl Johan cu Palatul Regal, Universitatea, Catedrala (Domkirke), Parlamentul (Stortinget), Fortareata Akershus, cel mai important sit medieval al Norvegiei, construita in jurul anului 1300 si folosita in prezent pentru ceremonii oficiale, impresionanta cladire a Operei, inaugurata in 2008 si Parcul de Sculpturi Vigeland (192 de sculpturi in granit, bronz si fier, totalizand 650 de figuri ale sculptorului Gustav Vigeland, expuse in aer liber in cel mai mare parc al orasului).
Dupa turul de oras, timp liber la dispozitie pentru cumparaturi (magazinele de pe strada Karl Johan), apoi luati pranzul intr-unul din restaurantele traditionale din Portul Akker Brygge, de unde veti avea o splendida priveliste asupra fiordului Oslo. La orele 15:30 incepe reimbarcarea, iar la orele 17:00 vasul porneste catre Copenhaga. Pana la ora plecarii, vasul a fost deja decorat de sarbatoare, iar turistii se vor delecta cu o atmosfera de vis!
Fastuoasa petrecere de Revelion va incepe la orele 19:00 cu o bautura de bun venit. Cina festiva consta dintr-un meniu de lux cu patru feluri de mancare, vinuri asortate, cafea, coniac sau lichior si va fi servita intr-un decor stralucitor de sarbatoare.

01 Ianuarie 2010

La miezul noptii, capitanul vasului va propune un toast si veti intampina Noul An cu sampanie si traditionala prajitura cu migdale "Kransekage". Dupa ora 01:30 se va servi un bufet de noapte cu diverse gustari, salate si preparate reci, iar petrecerea va continua pana dimineata in ritm de dans. Dimineata, mic dejun bufet scandinav de lux (intre orele 07:00 - 11:00). Debarcare in portul din Copenhaga in jurul orelor 11:00 si pasiti in noul an cu amintiri de neuitat!
Transfer la hotel si timp liber la dispozitie.

Optional:

Excursie la Hillerod pentru a vizita frumosul Castelul Frederiksborg , resedinta regala de vara, castel ce adaposteste si Muzeul Danez de Istorie si castelul Helsingor (Elsinore), cunoscut drept Castelul lui Hamlet - Printul Danemarcei.


02 Ianuarie 2009

Dimineata, mic dejun bufet scandinav la hotel si optional, vizita la Malmo, in Suedia. Intr-o jumatate de ora veti putea ajunge in orasul suedez, traversand vestitul pod rutier si feroviar Oresund, inaugurat in anul 2000 si care uneste cele doua tari, Danemarca si Suedia.
Dupa-amiaza, transfer de la hotel la aeroportul Kastrup si decolare catre Bucuresti. Va veti intoarce acasa cu multe amintiri frumoase si, cu siguranta, cu dorinta de a reveni in Scandinavia!

Tarife:
- 635 Euro / persoana, loc in camera si in cabina dubla pe vas.
- 155 Euro - supliment single
- 95 Euro - reducere a 3-a persoana in camera / cabina triple
Tariful include:
- 2 nopti cazare in camera dubla la hotel 4* situat central in Copenhaga;
- 2 nopti cazare pe vasul de croaziera "M/S Crown of Scandinavia" in cabine duble interioare;
- 4 mic dejun bufet scandinav;
- 2 cine pe vas: cina speciala de sarbatori si cina festiva de Revelion;
- transferuri: hotel - port - hotel;
- tururi de oras in Copenhaga si Oslo cu ghizi locali.

Tariful nu include:

- bilet de avion Bucuresti - Copenhaga - Bucuresti (de la 350 EUR / persoana, inclusiv taxele)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1674 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017329 (s)

loading...