News Flash:

Profesorii preuniversitari fara prime de Craciun

24 Decembrie 2000
1004 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ei vor primi al treisprezecelea salariu in a doua jumatate a lunii ianuarie

In mod normal, profesorii nu beneficiaza de prime de Craciun. Prima anuala denumita cel de-al treisprezecelea salariu se acorda in luna ianuarie. Guvernul Isarescu a promis preuniversitarilor ca li se va achita cel de-al treisprezecelea salariu in a doua jumatate a lunii ianuarie. Insa, este posibil ca profesorii preuniversitari sa ramana doar cu promisiunea, luand in considerare ca bugetul pe anul viitor trebuie aprobat de un nou Guvern si Parlament. "Speram ca viitorii guvernanti PDSR sa respecte promisiunile si protocoalele incheiate cu fostii guvernanti. Mai ales ca este vorba de invatamant care speram sa fie mult mai bine sustinut de noua putere", a spus Gheorghe Isvoranu, presedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi.
"Noua ni s-a comunicat de la minister ca se va acorda al treisprezecelea salariu in luna ianuarie. Bineinteles, scolile care au venituri extrabugetare suficiente pot acorda al treisprezecelea salariu din resurse proprii. Dar, din cate stim noi, nici o scola din judet nu a avut resurse extrabugetare suficiente pentru a acorda acest premiu anual", a spus Liviu Burlec, inspector scolar general interimar.
In cazul in care preuniversitarii nu vor primi in ianuarie al treisprezecelea salariu, ei vor ramane cu buzunarele goale in prima luna a mileniului III. Asta, deoarece, profesorii preuniversitari au incasat aproape integral salariile pe decembrie.

Profesorii de la UTI nu spera nici macar la cel de-al treisprezecelea salariu

Cadrele didactice din cadrul Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" Iasi nu vor primi al treisprezecelea salariu si nici prime de Craciun. "Salarizarea se va face normal. Lichidarea pe noiembrie s-a acordat normal, iar avansul pe luna decembrie se acorda inainte de Craciun", a spus profesor universitar Gheorghe Zet, cancelarul stiintific al UTI. In ceea ce priveste al treisprezecelea salariu, Alexandru Tofan, liderul filialei Iasi "Alma Mater", ne-a spus: "Exista sperante, dar nu si aisgurari ca universitarii vor primi al treisprezecelea salariu. Este clar ca universitatea nu isi poate permite, din putinele resurse extrabugetare, sa acorde al treisprezecelea salariu. Ramane de vazut ce va spune noul Guvern anul viitor: daca are sau nu bani pentru a acorda al treisprezecelea salariu", a precizat Alexandru Tofan.
Simona RELEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1346 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018517 (s)

loading...