News Flash:

Trei liberali au ajuns la conducerea celor mai importante institutii din Pascani

11 Octombrie 2008
787 Vizualizari | 0 Comentarii
Surse din cadrul Partidului National Liberal (PNL) au afirmat ca Valerian Varga are cele mai mari sanse sa devina director al Oficiului Prefectural Pascani. Liberalul ii va lua locul lui Dorin Nechifor, cel care a devenit de cateva zile administratorul public al municipiului Pascani. In cazul in care acesta va fi numit director, cu siguranta locul sau va fi luat tot de un liberal. Astfel, in scurt timp, principalele institutii din municipiu vor fi ingalbenite de membri PNL. Deja in trei luni de zile, trei oameni importanti din PNL Pascani au obtinut posturi cheie in institutiile din oras. Este vorba despre Nina Agachi, care va fi directorul Directiei Apa Canal, Dorin Nechifor, care a devenit administrator public, si Nelu Rusu, care va fi director administrativ al primariei.

De remarcat ca pentru ultimele doua posturi a fost organizat concurs, numai ca intamplator sau nu, pentru cei doi candidati nu au existat concurenti, chiar daca municipiul are sute de absolventi cu studii superioare interesati de un loc de munca. De altfel, si conditiile de participare au fost facute in asa fel incat cei doi liberali sa se incadreze perfect.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1690 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018987 (s)

loading...