News Flash:

Actiuni suspecte la Agricola SA Miroslava

19 Iulie 2004
1242 Vizualizari | 0 Comentarii
Reprezentantul SC Expert-Lichidator SRL, Eduard Antohi, refuza sa dea informatii in legatura cu situatia sigilarii si inventarierii bunurilor SC Agricola SA Miroslava. Contactat telefonic, acesta a afirmat ca eventualele intrebari trebuie trimise prin fax la Judecatorie. Motivul este pe cat se poate de dubios, atata timp cat reporterii cotidianului ZIUA de Iasi nu au cerut decat informatii referitoare la stadiul inventarierii bunurilor societatii comerciale Agricola SA Miroslava. Reamintim ca, in urma cu cateva saptamani, o decizie a judecatorului sindic de pe langa Tribunalul Iasi a dispus ca SC Expert-lichidator SRL, in calitate de lichidator judiciar, sa ia masuri de continuare a procedurii de inventariere si sigilare a bunurilor firmei. Doar datoriile la bugetul de stat ale debitorilor sunt mai mari de 11 miliarde lei. Pentru a recupera o mare parte din datorii, Directia Finantelor Publice Judetene a vandut in anii precedenti cam tot ce s-a putut vinde din patrimoniul Agricola SA. Judecatorul sindic a dispus continuarea procedurii falimentului impotriva firmei din Miroslava, procedura care a fost sistata anul trecut, in luna mai, cand a fost incercata reorganizarea unitatii. Momentan, Agricola SA Miroslava mai detine doar cateva grajduri la ferma din Tibana, o parte din ferma Scanteia si atelierul mecanic de la Tibanesti. Directorul Gheorghe Poraicu mai are in subordine doar cativa angajati, care pazesc ultimele ramasite din odata prospera societate comerciala. Pentru a supravietui si pentru a putea plati angajatii pe care ii are, directorul Poraicu a inchiriat mai multe spatii din fosta Agricola SA Miroslava. Firmele care au primit in concesionare spatii la Miroslava sunt Marva&Co SRL, Carnex SRL, Avigall SRL, Renta-Pet SRL si Perus SRL.
(G.J., G.G.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1247 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012741 (s)

loading...