News Flash:

Canibalismul cosmic a atras în Calea Lactee o planeta din alta galaxie - VIDEO

20 Noiembrie 2010
1337 Vizualizari | 0 Comentarii
Astronomii europeni care studiaza Calea Lactee au descoperit prima exoplaneta originara dintr-o alta galaxie decât a noastra, care orbiteaza în jurul unei stele îndepartate, aflata spre sfârsitul ciclului ei de viata. Aceasta planeta exogalactica, numita HIP 13044b, are o masa de 1,5 ori mai mare decât cea a lui Jupiter - cea mai mare planeta din sistemul nostru solar. Planeta se învârte în jurul stelei HIP 13044, care se afla la o distanta de 2.200 ani lumina de Terra, în constelatia australa Fornax (cuptor - în limba latina - n.r.). Aceasta stea a facut parte initial dintr-un grup stelar care apartinea unei galaxii pitice, ce a fost "devorata" de Calea Lactee, un act de "canibalism galactic" petrecut în urma cu noua miliarde de ani. Planeta orbiteaza la mica distanta de steaua ei si, din acest motiv, este foarte fierbinte. În punctul cel mai apropiat de pe orbita ei eliptica, aceasta planeta se afla fata de steaua ei la o distanta de 10 ori mai mica comparativ cu distanta dintre Terra si Soare, au declarat autorii acestei descoperiri, al caror studiu a fost publicat în revista americana Science.
Planeta efectueaza o rotatie completa în jurul stelei sale în 16,2 zile. "Aceasta descoperire reprezinta un motiv de mare bucurie, deoarece astronomii au putut în premiera sa detecteze un sistem planetar într-un curent de origine extragalactica", a explicat Rainer Clement, astrofizician la Institutul Max Planck din Germania, coautor al studiului. "Din cauza distantelor mari care ne separa de celelalte galaxii, nu am putut sa observam si sa confirmam pâna acum prezenta unor exoplanete extragalactice, însa fuziunea cosmica dintre Calea Lactee si acea galaxie pitica a adus o astfel de planeta mai aproape de instrumentele noastre", a adaugat acelasi cercetator.
Descoperirea a fost realizata cu telescopul Observatorul european austral (ESO), amplasat în localitatea La Silla din Chile, la o altitudine de 2.400 metri.

Galerie Video

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2501 (s) | 22 queries | Mysql time :0.109179 (s)